Pune frîu gurii tale

Cînd vrei să judeci tu, tot omul
Și spui ocări fără măsură,
Adu-ți aminte, Creatorul,
Nu pentru asta ți-a dat gură.

Nu poți să treci cu "tăvălugul"
Prin suflete, fără să doară
Spunînd că ari și poate "plugul"
Îți va mai da apă la moară.

De dai răspunsul prompt, la replici,
Zici tu, din întîmplare pură,
Încearcă să nu le amplifici,
Ci mai degrabă, taci din gură.

Și vorbele necontrolate,
Rostite ades cu multă ură,
Nu sunt motive, soră, frate,
Să nu poți ca să taci din gură.

Nu te căii la colț de stradă
Și la oricine se îndură,
Să îți asculte-a ta tiradă.
Mai bine pune-ți frîu la gură.

Nu ține altuia evidența,
La perlele ce-i ies din gură,
Crezînd că însăși Providența,
Te-ndeamnă să nu taci din gură.

Nu jubila cînd al tău frate,
Se află în încurcătură.
Mai bine roagă-te și, poate,
Îți va da Domnul har la gură.

Cînd spui senin: "De pace-mi pasă!"
Dar dai foc paielor din șură,
Riști să-ți aprinzi și a ta casă.
Mai bine pune-ți frîu la gură.

De dai așa, ca din greșeală,
De-o bîrfă spusă de-o făptură,
Nu bate toba! Cu sfială,
Te-ndemn să-ți pui lacăt la gură.

Știi, gura-i și pentru alimente
Și-s bune toate cu măsură.
Nu bănuiești ce falimente,
Te pasc atunci cînd bați din gură.

Încearcă de te potolește,
De critici fără de măsură,
Că altfel, Cel ce te iubește,
Te-ar fi-nzestrat cu înc-o gură.

Ai cumpătare tu în toate,
Debarasează-te de ură
Și mulțumește-I, că se poate,
Că Domnul te-a creat cu gură.

La laudă, credință, pace,
Te-ndeamnă a Domnului Scriptură
Și ia aminte, nu se face,
Să-L proslăvești numai din gură.