Psalmul înnoirii

Ferice e de cel ce grabnic merge
La Golgota, sub harul ei să stea.
Păcatele cât munţii se vor şterge
Nabobul greu al beznei va cădea.

Ferice e, cum n-a fost niciodată!
Acolo e izvorul de lumină
Ţâşnind din coasta binecuvântată
A Logosului îmbrăcat în tină.

Ferice e, căci ochii lui de duh
S-or îmbrăca în straiele mirării
Văzând un cer şi-un înroşit văzduh
Stropit de sângele răscumpărării!

Într-un moment de-adâncă cercetare
Ne-crezul sterp s-a prăbuşi-n tăcere
Descoperind perenele izvoare
Ascunse-n vămi nescrise de durere.

Iar ochii, ochii ce purtau căpestre
Când vor pricepe taina de pe deal
Privi-vor prin nepământeşti ferestre
Frumseţea crucii, sensul ei real,

Apoi curaţi ca roua dimineţii
Vor găzdui augusta biruinţă
Înmărmuriţi la revărsarea vieţii
Cu pace, cu iubire şi credinţă.

Ferice eşti de-ai cucerit vecia
Ce fără El rămâne ferecată
Vei cuibări în tine bucuria
Mereu, mereu de har alimentată.

Vei fi ca un smochin în plină roadă
Sădit lângă izvorul săţios
Iar sus, într-o sclipire de zăpadă,
Mărgăritar pe fruntea lui Cristos.