Psalmul încredinţării

Te-aştept în sinodul inimii mele
Doamne.
Vino!
Gândurile-mi se aşază la masa tăcerii
meditând asimetric.
Ce-aş putea să-Ţi spun?
Îţi voi spune cât de fericit sunt
că Te am în mine!
Voi zice: "Domnul este Păstorul meu
nu voi duce lipsă de nimic".
Cuvintele vor naşte cuvinte
şi ca o turmă de mioare
vor păşuna din palma poienilor mustind de izvoare.
Voi fi gata a scrie
cu alăuta buzelor
"El mă paşte pe păşuni verzi
şi mă duce la ape de odihnă. Îmi înviorează sufletul
şi mă povăţuieşte pe cărări drepte
din pricina Numelui Său".
Atâţia fiori
vor zăbovi la fântâna cu apă vie
răcorindu-se cu Tine, Doamne.
Amintiri,
amintiri şi reflecţii
de pe potecile timpului
îţi vor mângâia rănile rămase încă
în slăvitu-Ţi trup,
culegând de pe buze
zâmbetul plin de bunăvoinţă si
iubire.
Înainte de a se ascunde dincolo de hotarele
nopţii
hotărârile-mi dârze
vor sta pe promisiunile Cuvântului:
"Chiar de-ar fi să umblu prin valea umbrei morţii
nu mă tem de nici un rău
căci Tu eşti cu mine.
Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie".
Suspendaţi în cearcăne de pace
şi cunoaştere
ochii mei se vor sătura de Tine,
Doamne.
Atunci,
odihnite de aurorele astrale
din lumina Feţei Tale,
cohorte de nedumeriri,
volume de consumate visuri şi trăiri
vor zămisli acest psalm al deplinei încredinţări
când "paharul meu, plin de dă peste el"
se va revărsa,
spălându-Ţi picioarele prăfuite
de ţărâna din mine.
Apoi
"fericirea şi îndurarea mă vor însoţi
toate zilele vieţii mele"
căci Tu eşti cu mine, Doamne,
mysterium sacrae
Divini Redemptoris
Luceafăr etern de topaz
şi safir,
eu
nou-născutul glas
de Porfiriu.