Psalmul 73

Privind cu jind la cei din lume,
La cei fără de Dumnezeu,
Văzând cât o duc ei de bine
M-am întristat în duhul meu.

M-am întrebat atunci de oare
E drept Stăpânul cel divin,
Căci sunt atâți credincioși care
Trec prin necazuri și suspin.

Cum cei răi au belșug din toate
Și nu duc lipsă de nimic,
Au fericire, sănătate
Dar greutăți n-au nici un pic?

Cum așa dulce le e somnul
Și-n viață nu au niciun stres?
Iar cei ce îl iubesc pe Domnul
Întâmpină probleme-ades?

De ce copiii Săi să fie
În fiecare zi loviți?
Să umble-n nevinovăție
Când sunt, pe nedrept, pedepsiți..?

De ce-ngăduie Creatorul..?
Și cum gândeam așa era
Să mi se clatine piciorul
Și pașii a-mi aluneca.

În frământarea-mi ne-nțeleaptă
Căutam întruna un răspuns;
Și am aflat Voia Sa dreaptă
Când în Locașu-i am ajuns.

Cei răi pieri-vor la clipeală
Printr-un sfârșit năpraznic, greu,
La judecata Lui finală,
Căci l-au sfidat pe Dumnezeu.

Dar eu cu Domnul totdeauna
Voi fi, și mă voi bucura;
Căci El mi-e slava și cununa,
Plăcerea și tăria mea.

Cel ce de El se depărtează,
Cel ce îi e necredincios,
E nimicit, piere cu groază,
În locul cel alunecos.

Cât despre mine, fericirea-i
Să mă apropii tot mereu,
De stânca mea, de moștenirea-mi,
De Domnul meu scump Dumnezeu.

Amin.
25 aprilie 2015