text Poezii crestine

Psalmul 33

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Daniel Hozan
Psalmul 33

Neprihăniților, veniți în goană
Vă bucurați de Domnul nostru mare!
Căci oamenilor fără de prihană
Le șade bine-a laudei cântare

Lăudați-L cu o harpă de valoare
Și cu lăuta cea cu zece strune
Cu toții să-I cântați nouă cântare
Și corzi și glasuri, toate să răsune!

Căci tot Cuvântul Domnului, întruna
E-adevărat și fi-va pe vecie
Lucrările promise-ntotdeauna
Se împlinesc cu-așa credincioșie

Dreptatea El iubește cu ardoare
Dar și neprihănirea cât cuprinde
Iar bunătatea Domnului e mare
Pământu-ntreg îl umple cât se-ntinde

Căci cerurile ‘nalte-au fost făcute
Prin sfântul Lui Cuvânt, cel viu și tare
Și-a lor oștiri. . chiar cele nevăzute
Făcute-au fost prin sfânta Lui suflare

Cu dibăcie El îngrămădește
A mării ape multe-ntr-un morman
Și-adâncurile lor le potrivește
Punnându-le-n cămări ca-ntr-un cazan

Pământu-n întregime să se teamă
De Domnul Dumnezeu în permanență
Locuitorii lumii să ia seamă
Să tremure-n a Domnului prezență

El face tot ce zice totdeauna
Și ia ființă tot ce poruncește
A neamurilor sfat răstoarnă-ntruna
Și planul multor țări zădărnicește

Dar sfaturile Donului sunt sfinte
Și pentru veci de veci vor dăinui
Iar orice plan din inima-I fierbinte
Din neam în neam de-a pururea va fi

Ferice-acel popr între popoare
În care Domnu-i Dumnezeu și lege
Ferice e acel popor pe care
Drept moștenire Domnul îl alege

Pe fiecare Domnul îl privește
Din cer din înălțimi mai sus de nori
Din locuința Lui îi urmărește
Pe toți ce-s pe pământ locuitori

El inima la toți le-o întocmește
Cu-nțelepciunea Lui cea foarte mare
Și totuși ia aminte când privește
La faptele lor bune sau murdare

Căci nu mărimea oastei oarecare
Îl scapă pe-împărat și-l ocrotește
Și nici puterea, orișicât o are
În luptă pe viteaz nu-l ibăvește

Nici calul nu mai poate în vâltoare
Să dea cu chezășie biruință
Și toată vlaga lui câtă o are
Nu face izbăvirea cu putință

Dar iată ochiul Domnului privește
Pe-aceia temători de El în toate
Ce-n inimă-au nădejdea ce sporește
În sfânta și sublima-I bunătate

Ca să le scape sufletul cu bine
De moartea nemiloasă și meschină
Și chiar în toiul foametei haine
Puterea Lui cu viață să îi țină

Sufletul nostru-n El nădăjduiește
El e-ajutorul, scutul și tăria
În Dumnezeu de-a pururea-și găsește
Inima noastră toată bucuria

Căci Doamne noi ne-ncredem foarte tare
În Numele Tău mare și sublim
Trimite peste noi a Ta-ndurare
Cum de la Tine o nădăjduim!

10/14/2025 Daniel Hozan
Phoenix, Arizona (Bronx, NY)

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>