Psalmul 139

Tu mă cunoști o Doamne, de aproape
Și de departe gândul mi-l pătrunzi
Ști când stau jos și când vorbesc în șoaptă
Tu vocea mea și gândul meu auzi

Tu ști când merg și când adorm pe cale
Tu ști când cad și mă ridic din nou
Mă înconjori cu marea Ta- ndurare
Pe dinainte și pe dinapoi

O știință atât de minunată Doamne
Mai sus de orice gând și de puteri
E prea înaltă ca s-o pot cuprinde
Și prea departe, înspre alte zării

Unde să fug ca să mă ascund de tine
Unde să alerg să scap de fața Ta
Dacă mă sui în cer, Tu ești acolo
Dacă prin moarte trec te pot vedea

Dacă pe aripile zorilor voi merge
Să stau pe malul mărilor adânci
Și acolo mâna Ta mă va conduce
Și dreapta Ta mă va păzi, pe stânci

Să mă ascund în marele întuneric
Și negura s-o port, ca o manta
Privirea Ta pe tot întinsul zării
E doar Lumină, din Lumina Ta

Tu m-ai țesut în pântecele mamei mele
Te laud, sunt o făptura așa de minunată
Și minunat e tot ce mâna Ta de Tată
Pământu- ntreg și lumea a fost creată

Când nu eram decât un plod, în noapte
Când nu eram nimic, din ce sunt eu
Tu mă priveai o Doamne de aproape
Și- n cartea Ta ai scris destinul meu

Când mă trezesc sunt tot cu tine, Doamne
Și gândul meu spre Tine mi- l îndrept
Privesc spre ziua când voi fi cu tine
Și- n fiecare zi eu te aștept

Încearcă- mă o Doamne și cunoaște- mi gândul
Vezi dacă sunt pe calea bună, s-au cea rea
Mai cercetează- mi Doamne cugetul și viața
Căci vreau să fiu mereu în voia Ta