Psalmul 139

Doamne Tu mă cercetezi,
Mă știi de aproape și mă vezi,
Știi când stau jos și când mă scol,
Și gândul meu mi l știi,
Căci înaintea Ta e totul gol.

Tu știi când umblu pe a mea cale,
Și pașii mei conduci prin vale,
Știi când mă culc și când adorm,
Tu cunoști totul,
Tu mă veghezi și n al meu somn.

Chiar și cuvântul ce l gandesc,
Și chiar n ainte sa l rostesc,
Tu l cunoști și l știi prea bine,
Știi totul despre viața mea,
Știi totul despre mine.

Tu mă nconjori de dinainte și napoi,
Și mana Ti buna peste mine o pui,
Atât de minunat ești Tu, cel Infinit,
Eu nu pricep știință Ta,
Căci mintea mea e limitată pe pământ.

Unde oi putea să fug eu oare,
Dinaintea fetei Tale?
Daca voi fugi departe,
Ești acolo, ești și n noapte,
Ești peste tot și n toate.

De aripi as avea să zbor,
Sa plec spre nori, spre nalte zări,
Tot n as putea sa mă ascund,
Tu ești și n mare,
Și n văzduh și pe pământ.

Tu m ai creat în chip ascuns,
In pântecele mamei Tu m ai pus,
Și mai țesut cu minte, trup,
Și o făptură minunata,
Din mine ai făcut.

Tu m ai știut mai dinainte să mă nasc,
Căci am fost scris in planul tau Ceresc,
Și trupul meu de Tine nu era ascuns,
Chiar ochii Tai din ceruri mă vedeau,
Tu m ai iubit de la nceput.

Și ești așa de nepătruns,
In tot ce faci și în gândire!
Căci Mâna Ta, ea m a făcut,
Și m ai iubit, al Tau copil eu sunt,
De acum și în cer în veșnicie.