Psalmul 139

Doamne, Tu îmi cunoşti lăuntru-n amănunt,
ca nimeni altul Tu mă ştii aşa cum sunt.
Tu ştii în mintea mea tot ce gândesc,
cunoşti cuvântul meu "nainte să-l rostesc.

Tu ştii aşa de bine şi lupta sufletească
cu-a mele slăbiciuni, cu firea pământească.
Ştii gândurile negre şi frământarea mea
când nu mai am putere în mine a lupta.

Ştii visurile mele spre care-aspir şi tind
cunoşti dorinţe-ascunse, cunoşti ceea ce simt.
În tot adâncul meu mă ştii aşa de bine,
nimic din fiinţa mea nu este-ascuns de Ţine.

De-aş locui departe la margini de pământ,
să fug de-aş vrea în noapte de ochiul Tău cel sfânt,
oriunde-aş încerca de Tine a m-ascunde
eşti peste tot, în toate fiinţa Ta pătrunde.

Mi-ai întocmit rărunchii, în pântec m-ai ţesut
şi încă de pe-atunci Tu binele mi-ai vrut.
"Nainte de-a mă naşte cu mine-aveai un plan.
Mă-nchin cu reverenţă, Părinte suveran!

De când am fost un prunc pe braţe m-ai purtat
şi în iubirea-Ţi mare în palme m-ai săpat.
M-ai tras mereu spre Tine cu funii de iubire
de planu-Ţi pentru mine cuprinsă-s de uimire.

Ştiut-ai orice zi din toată viaţa mea
din veşnicii le-ai scris pe toate-n cartea Ta.
Cu cine să Te-asemăn şi cum să Te descriu?
Cuvântul meu e slab, aceasta bine ştiu!

Căci sunt o picătură de apă dintr-o mare,
un fir de praf, nimic pe lâng-a Ta splendoare.
Dar pentru că în totul mă ştii aşa de bine
lucrează-n viaţa mea, să semăn vreau cu Tine.

4 aprilie 2008