Psalmul 127

PSALMUL 127

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

Copiii sunt o mare răsplătire,
Prin ei e omul binecuvântat.
Ei sunt adevărată moştenire,
Căci Dumnezeu copiii ni i-a dat.

Ferice e de casa care-i plină
Ca şi o tolbă mare cu săgeţi,
Cu florile frumoase din grădină,
Cu fete credincioase şi băieţi.

Ferice e de mama care-i naşte
Şi de părinţii care-n Domnu-i cresc.
Răsplata lor va fi nespus de mare
În ziua când cu Domnul se-ntâlnesc.

Căci mântuirea noastră e legată
De naştere, de roadă ce o dai.
Dacă eşti viţă binecuvântată
Vei moşteni cu Domnul sus în rai.

Măslinii tăi şi viţa cea aleasă,
Şi tolba ta cea plină cu săgeţi,
Ei sunt acei ce stau cu tine-n casă
Şi fete credincioase şi băieţi.

Iar când vrăjmaşii vor veni la poartă,
Tu mamă, tată, cheamă-i pe copii
Şi înălţaţi spre Domnul rugăciune
Şi duhurile rele vor fugi.

Căci dacă nu păzeşte Domnul casa,
Străjerii de pe ziduri vor cădea.
Dar când îl chemi pe Domnul prin credinţă
Tu zilnic biruinţă vei avea.

Iar dacă pâinea, grâul vă lipseşte,
Chemaţi-L pe Isus, pe-al nostru Domn.
Căci celor preaiubiţi le dăruieşte
Bucata cea de pâine ca prin somn.

De-aceea voi ce-ntemeiaţi căminul,
Chemaţi-L pe Zidarul minunat.
Să pună pietrele la temelie
Acel ce universul l-a creat.

Amin