Psalmul 121

Cu ochii spre munţii semeţi
Cu piscuri înalte şi plini de nămeţi
Mă-ntreb ne-ncetat, cât cuprind eu cu dorul:
“Oare de unde-mi va veni ajutorul?”

Eu ştiu că vine în grabă, pe aripi de vânt,
De la Domnul, care-a creat şi cer şi pământ.
Da, piciorul meu în veci nu se va clătina,
El nu va-ngădui, mă va păzi şi nu va dormita.

E viu şi-n veci nu doarme
Cel ce păzeşte pe Israel,
E păzitorul nostru: al meu şi-al tău, doar El,
Pe mâna ta cea dreaptă, e umbră minunată,
Nici soarele în ziua călduroasă,
Nici luna, a stelelor crăiasă,
Nu vor ajunge să te ardă, vreodată.

De orice rău vei fi păzit
Şi dimineaţa şi-n asfi nţit
Şi sufletul ţi-e-n palma Lui,
E bine ocrotit în mâna Tatălui.

Când pleci, oriunde, Domnul e cu tine
Şi la venire pe braţul Său puternic El te ţine,
Din clipa-ceasta scursă-ncet
Şi până-n veacul ce-l vei strânge-al tău piept!