text Poezii crestine

Psalmul 104

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dionisie Giuchici
PSALMUL 104

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

Tu eşti nemărginit de mare,
Eu prin credinţă Te zăresc,
În măreţie şi-n splendoare,
În cortul Tău dumnezeiesc.

Tu porţi şi apele şi vântul,
Tu eşti Eternul Ziditor.
Prin Fiul Tău Isus, Cuvântul,
Le-ai dat viaţă tuturor.

Din ape mari îţi faci lăcaşul,
Şi locuinţa Ta din nori.
Lumina Feţei Tale, Doamne,
Se vede peste tot în zori.

Tu zbori în carele luminii,
Pe-aripi de vânt, pe-aripi de nori,
Căci vântul, apele şi focul,
Sunt solii Tăi strălucitori.

Şi soarele, la fel şi luna,
Şi stelele ce strălucesc,
Înţelepciunea Ta cea mare,
Acestea toate ne-o vestesc.

Şi râurile, şi verdeaţa,
Şi păsările-n cântul lor,
Şi-amurgul plin şi dimineaţa,
Ne spun că Tu eşti Creator.

Tu saturi după a lor dorinţă
Tot ce se mişcă pe câmpii.
Din mâna Ta primim belşugul,
Căci Doamne, Tu pe toţi ne ţii.

Dar mai presus de-acestea toate,
De slava cea de pe pământ,
În dragoste şi bunătate
Tu ne-ai promis şi Raiul sfânt.

Nemărginirea şi viaţa
Cea fără chin, fără apus,
Căci ne-ai chemat la fericire,
La mântuirea prin Isus.

Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>