Protest nejustificat

- Știi ceva,"iubită" mână? Tare-aș vrea ca să dispari,
Fiindcă ești prea îngâmfata, și prea mult în ochi îmi sari;
Hai, pe stânga o mai sufăr, că-i din fire mai smerită,
Însă tu le faci pe toate, prea te crezi tu iscusita.
- O, ce bine te-înțelegem, zic urechile-amândouă,
Uită-te la nedreptatea care ni se face nouă:
De cu zori și până-n noapte gura nu mai contenește;
Păi, atâta gălăgie pur și simplu ne-asurzeste.

Ce, la ea e cunoștința? Trebuie s-o ascultăm?
Nu, așa nu se mai poate! Ne-am decis să protestam!
- Oare nu v-ar fi rușine? Protestați? Auzi la ele!
Zice spatele, dar cine cară sarcinile grele?
- De acord, nici noi nu suntem pe măsură prețuite
Deși alergăm întruna, spun picioarele-obosite.
Vru și inima să-înceapă vorba, numai că pe dată,
Dându-și seama de pericol, a continuat să bată...

Frații mei, acesta nu e un exemplu de urmat;
Nici un trup nu funcționează dacă este dezbinat.
Trupul lui Hristos trăiește în deplină armonie,
Nu în lupte și în certuri, nu în pizma și-n mândrie.
Mădularele mai slabe sunt de mare trebuință,
Iar acele rezistente au mai multă-îngăduință;
Unele de celelalte caută să îngrijească,
Și-n smerenie sunt gata totdeauna să-și slujească.

Când vreo suferință-apasă peste-un singur mădular,
Nu-i ca și cum celelalte nici măcar nu au habar.
Toate suferă-împreună; tot la fel, dacă primește
Cinste unul dintre ele, trupu-întreg se veselește.
Frații mei, Hristos e capul trupului; noi, mădulare.
Toți avem aceleași drepturi, dar o slujbă, fiecare
Diferită; s-o cunoaștem, să ne împlinim menirea,
Și-între noi să crească pacea, bunătatea și iubirea!