PROFETUL ILIE

În vreme de-apostazie, de întuneric deplin,
Apăru ca o făclie un profet din cer senin.
E Tișbitul, e Ilie ca o flacără de foc
Care pe cei răi îi arde împreună, la un loc.

Misiunea nu-i ușoară, el zdrobea idolatria
Ce lovise Israelul și-a stârnit în cer mânia.
A luptat cu împăratul ce era chiar cel mai rău,
Cu Ahab, cel slab de cuget și în caracterul său.

Izabela, ca soție nu era decât păgână.
Ea spre rele și dezastru își ducea soțul de mână.
Încerca o împăcare dintre Iahve şi Baal
Dar mânia cea divină se revarsă val cu val.

Influenţa cea nefastă a soţiei lui Ahab
Au făcut treptat din rege un pion atât de slab.
L-a sedus idolatria ca religie de stat
Iar profetul sfânt, Ilie, toate-acestea le-a aflat.

De la Domnul lui Ilie la Baalul canaanit
Pe-acest drum ea, Izabela, pe Ahab l-a ispitit.
Îl făcu să părăsească Legea sfântă şi altarul
În aşa fel ca Stăpânul să nu-i mai primească darul.

Nu politică externă, nu credință-n Dumnezeu.
Oamenii mureau de foame sub un jug atât de greu.
Nicio binecuvântare biblică nu se vedea
Plângea în Ilie duhul, răvășit de tot era.

Israelul își pierduse teritorii și averi
Dar Ahab și Izabela erau astăzi ca și ieri.
Nu știau ce scrie-n Lege despre oameni și pământ
Și ce trebuia să facă regele cu-acel Cuvânt.

Dar apare-atunci Ilie, sus pe muntele Carmel,
Ce-L reprezenta pe Iahve din poporul Israel.
Împăratul și soția, ei erau cu-acel Baal,
Zeul ploilor „uscate” ce-a pornit un nou scandal.

Căci trei ani și jumătate seceta nu se lăsa
Câtă vreme-n rugi profetul pentru țară mijlocea.
Suferea întreg poporul, chiar și caii lui Ahab.
Dar profetul era tare, nu se dovedise slab.

A chemat atunci poporul și profeții lui Baal
Să se vadă adevărul, nu-al idolatriei val.
Fiecare-aduse-o jertfă și-acum aștepta răspuns.
Foc din cer s-aprindă jertfa, chiar venind de la Isus.

În zadar mai țopăiră mulți profeți. Era-n zadar.
Baal nu putea răspunde pentru jertfa de pe-altar.
Dar spre seară drege-altarul și Ilie-n mod corect.
El lucra cu-nțelepciune fiind foarte circumspect.

Porunci să vină apa, multe butoaie la rând.
Să aprindă omul focul nu se va putea nicicând.
Apoi se rugă Ilie cu duh blând și liniștit.
Și din cer veni răspunsul: era focul cel sfințit.

Focu-aprinde jertfa pusă în onoarea lui Iahve
Și poporu-acuma știe cine-i Domnul și de ce.
Au strigat cu toții tare, Dumnezeu e proslăvit.
Și trezirea națiunii fu reală. A venit.

Nu știm dacă și-mpăratul s-a trezit cu-adevărat,
Dacă și a lui soție în mai bine s-a schimbat.
Știm doar că Ahab înhamă caii toți la carul lui
Și-apoi pleacă să mănânce, nu de dragul Domnului.

În contrast cu împăratul, pe munte urcă Ilie
Să se roage pentru ploaie, căci e secetă-n câmpie.
Ploaia vine, se revarsă și schimbă complet decorul.
Cât de bine este-n viață să lucrezi cu Creatorul!