Problemele vieții

Problemele vieţii, munţi înalţi,
Ziduri de granit, stânci de cremene;
Se-nalţă giganţi, de netrecut
Deasupra mea;
Ca o cetate închisă cu turnuri de fildeş
Mă împresoară din toate părţile;
Fără scăpare, fără ieşire.

Din fundul prăpastiei,
Din neagra genune,
Din hăul adânc,
Trântit, căzut,
Privesc în sus.

Cu-nfrigurare, cu disperare,
Încerc să-ntrezăresc faţa cerului,
Şi strălucirea soarelui din înălţimi.
Dar, vai! doar vântul hăuie,
Şi strigătului meu deznădăjduit
Nu-i răspunde decât
Sinistrul ecou.

Problemele vieţii, munţi înalţi,
Uriaşi giganţi,
Mă copleşesc, când singur încerc să le trec,
Fără El.

Problemele vieţii, munţi înalţi,
Ziduri de granit, stânci de cremene,
Cetate închisă cu turnuri de fildeş,
Nu mă-nspăimântă;
Căci le-am pus pe toate
La picioarele Lui;
Şi El m-a apucat de mână
Şi m-a pus, în siguranţă, pe Stâncă.

Cu mâna mea în mâna Lui
Privesc de sus
Hăul ameninţător, stâncile abrupte,
Ce acum sunt sub picioarele mele.
Căci El m-a înălţat
Pe cea mai înaltă STÂNCĂ!
***
Îngrijorările vieţii, valuri înalte,
Talazuri gigante, lovesc barca mea,
Ce cu catargul sfărâmat,
Pluteşte-n derivă,
Gata să se izbească
De stânci colţuroase,
Ce se-nalţă din negrul abis.

Nori ameninţători, negri ca smoala,
Întunecă cerul.
Soarele, luna, stelele nu se zăresc
Şi nici o rază de lumină nu străpunge
Perdeaua de negură deasă.
Se spulberă orice urmă de speranţă.

Şi sufletu-mi zbuciumat, lipsit de pace,
Încearcă să răzbească, s-ajungă la liman;
Dar se pierde, se afundă sub valul înalt,
Ce vrea să-l îngroape.

Îngrijorările vieţii, valuri înalte,
Talazuri gigante, mă copleşesc,
Mă trag la fund,
Când singur încerc, să le răzbesc,
Fără El.

Îngrijorările vieţii, valuri înalte,
Talazuri gigante ce lovesc barca mea,
Nu mă-nspăimântă;
Căci El e la cârmă.
Lui i-am încredinţat viaţa mea.

Cu mâna mea în mâna Lui
Păşesc pe ape.
Şi nu mă sperie valul înalt
ce vrea să mă-ngroape.
Căci la porunca Lui
Marea s-a liniştit, furtuna s-a oprit,
Norii negri, ameninţători s-au risipit
Iar soarele străluceşte biruitor
Pe bolta senină.

Alături de El am găsit odihnă
Şi pacea mi-a umplut sufletul
Şi-o nouă speranţă în mine a renăscut,
Căci acum, valul îmi e supus,
Şi de mână cu El,
Păşesc fără frică pe ape!