PRIVIREA LUI ISUS

PRIVIREA LUI ISUS

Luca 22.61-62
Vorbeşte-mi doar printr-o privire
Chiar de va trebui cu-amar
Să plâng păcatul meu din fire
Ce m-a închis ca pe-un canar.

Mă simt înconjurat de suliţi
Ce mă înţeapă dureros
De când Te-am părăsit pe uliţi
Şi-n beznă m-am pierdut, fricos.

Privirea Ta să-mi amintească
Cuvântul bun ce mi l-ai spus.
Doresc în Patria cerească
S-ajung prin Tine, scump Isus.

Cuvântul Tău să-mi fie mană
Ca şi lui Petru de demult,
Căci vocea lumii e-o capcană
Ascunsă-n vechiul ei tumult.

Adesea m-am ascuns de Tine
Urmând fiorii mei vicleni,
Spre focuri calpe şi străine
Ca şi Samson la filisteni.

Şi-apoi cu fel de fel de scuze
Mi-am zugrăvit, senin, un chip
De ucenic prins în ventuze
Care zideşte pe nisip.

Dar glasul Tău de printre stele,
C-am fost nebun şi Te-am negat,
În ceasul deşteptării mele,
Prin conştiinţă m-a mustrat.

Netrebnic sunt, pierdut, ca fiul
Risipitor în lumea lui.
De astăzi însă las pustiul
În care fericire nu-i.

Taifunul poftei vinovate
m-a jefuit de tot ce-i sfânt
pe căi atât de-ntortochiate
ce mă duceau înspre mormânt.
Dar, Doamne, Ţi-am zărit odată
Privirea ce mă căuta
Pe când erai la Judecată
Mult apăsat de vina mea.

Înţelegându-Ţi suferinţa,
Cu mintea mea de fiu hoinar,
De-atunci m-a copleşit căinţa
Şi-am plâns, în noapte, cu amar.

Detest şi plâng mânia care
m-a prins în laţul ei viclean
când ispitit de nerăbdare
i-am dat câştigul lui Satan.

Mă scapă Doamne de năpasta
Ce fără veste m-a lovit!
Şi n-am să uit că-n noaptea asta
Privirea Ta m-a întâlnit.

În noaptea lepădării mele
Eu plâng ca Petru şi te chem.
Ridică-mă din valuri grele
Tu, Salvatorule suprem!

M-am semeţit ca valul mării
Dar m-am lovit de malul crud.
Răspunde-ndurător chemării,
Fă glasul iar să Ţi-l aud!

Am tot privit la ucenicii
Cum plini de frică au fugit.
Dar eu de mult mai multe vicii
Mă simt învins şi zac rănit.

Cum Te-am trădat, Isus, pe Tine,
Ah, bunul meu Domn şi Păstor!
De-aceea plâng şi mi-e ruşine
Că Te-am negat în faţa lor.

Dar unde mi-a fugit tăria
De-a-Ţi proclama Numele sfânt,
Să le fi spus că eşti Mesia?!
Dar cum, spre moarte şi mormânt?...

Vedeam eu ziua când, din moarte,
Isuse, Te vei ridica?
Ah, Doamne, cât sunt de departe
De cerul Tău, de voia Ta!

Pătat-am Doamne caracterul,
Prin viaţa mea, pe-al lumii plai.
Tu vei veni, mi-o spune Cerul
Şi zeci de semne-n orice grai.

Îţi mulţumesc, Isuse sfinte,
Că-n al Tău sânge Tu mă speli
Să Te slujesc cu dor fierbinte
Scăpând de vechile greşeli.

Smerit, supus până la moarte,
Doresc să nu Te mai trădez.
Iar de păcat să stau departe
Şi toată viaţa să veghez.

Să nu mai judec cu asprime
Pe fratele ce mi-a greşit,
Căci Tu cobori din înălţime
Să umbli azi cu cel smerit.

Eu Te slăvesc pentru privirea
Ce din adânc m-a ridicat
Legându-mi rana prin iubirea
Ce sus pe cruce a răbdat.

Privirea Ta ce bucurie
mi-a dat în sufletul răpus!
Sunt gata pentru veşnicie
Să Te urmez, iubit Isus.