Privire spre veșnicie

Obosit, trudit, cu speranţele frânte
Am ajuns la hotarul celor două lumi.
Pot zări străluciri, frumuseţi negrăite,
Dar nu-s vrednic de-a păşi spre cei buni.

O lumină caldă se-apropie-angelic
Şi un susur blând îmi şopteşte uşor:
“Vino, fiule-ndrăzneşte, dă-mi mâna,”
“Locul tău te aşteaptă, e gol.”

“Priveşte la tine, ia seama acuma,”
“Veştmântul tău spălat e în Sângele Sfânt”
“E de-un alb sclipitor ca zăpada”
“Doar în vis, l-ai văzut, pe pământ.”

Doamne, ce uimit sunt, ce splendoare,
Ce linişte, pace, miraj îngeresc.
Oare-aici să-mi petrec veşnicia?
Eu să fiu cu alaiul ceresc?

Oh! Ca rob umil şi nevrednic
Imbrăcat în veştmântul regesc
Să-ţi cânt laudă şi mărire de-apururi
Să fiu gata mereu să-Ţi slujesc.

Iţi ofer, Doamne, prinosul dragostei mele,
Ţie-Ţi cânt, mă închin, Te slăvesc.
Cu ceata sfinţilor, veşnică adorare
Iţi aduc, căci eşti vrednic, al meu Domn ceresc.

Mă-nchin până la pământ Ţie,
Care eşti de trei ori Sfânt – Dumnezeu.
Cel ce m-ai răscumpărat la Calvar,
Slavă Ţie! Fii în veci slăvit, Domnul meu!