Privind la strofe şi la versuri

Privind la strofe şi la versuri
Ce-s aşternute de poet,
Eu cred că muza mea e oarbă,
Că nimeni n-are să mai soarbă,
Din scrisul meu analfabet.

Atâţia scriu atât de bine,
Că mă transpun chiar în decor,
Mă văd un fals, o aberaţie
Şi ca poet, doar o tentaţie,
Afon în straie de tenor.

Îmi vine chiar să las peniţa
Şi să fac loc celui expert,
Privesc şi răsfoiesc caietul
Şi tot întreb, cine-i poetul,
Ce scrie-atâta de inert?

Mai iau o foaie, încă una,
Tot scriu şi şterg la infinit,
Să mai continui să-mi cern gândul?
Îmi zic: să-ncerc să termin rândul,
Ce chiar cu teamă-am încropit?

Nu am viziune ancestrală
Şi poate bine-ar fi să tac,
Atâţia scriu, a lor poeme,
Adevărate diademe,
Îmi spun ce-ar trebui să fac.

Dar mă opresc din divagaţii
Şi-ascult un glas plin de mister:
“Atunci când inima vorbeşte,
Verbul peltic mult preţuieşte,
Are distincţie, are fler.

Şi chiar de vorba este simplă,
Fără prea multe-nflorituri,
Să nu te laşi cuprins de silă,
Mai scrie un poem pe-o filă
Şi-o slovă sfântă, din Scripturi.

Căci eşti dator să-ţi faci lucrarea,
Atât cât e-n puterea ta,
Nu faci mai mult decât ţi-e dat,
Căci Dumnezeu te-a înzestrat,
Deci scrie, pentru slava Sa! ”

28/12/12, Barcelona- Lucica Boltasu