Privește, Doamne! (sonet)

Privește-mi rana, Doamne, o vezi, e-aicea chiar!
S-a-nstăpânit durerea și-n noapte mă scufundă,
Mi-e ascuțită perna și jalea mi-e rotundă:
Când fug de ea mai tare, îmi iese-n cale iar.

Privește-mi, Doamne, plânsul, că e bătrân de vreme,
Ar mai ieși pe-afară dar ochii l-au închis,
Ar vrea să mă împace, dar nimeni nu i-a zis
Și istovit, și singur, arareori mai geme.

Privește-mi, Doamne, teama- mă bântuie mereu;
Când să pășesc 'nainte, răsare-n urma mea,
Mă mușcă de călcâie și m-ar strivi sub ea,

Dar fuge când aude că Tu ești Domnul meu!
Și de nu-mi vindeci rana, eu tot la Tine vin;
Fă o minune, Doamne, și-ajută-mă s-o țin!