Printre stele şi planete

Printre stele si planete ce-s întinse-n Univers,
Puse-atât de minunate ce nu pot asterne-n vers,
E si o planeta mica - cum e Terra cea albastra,
Unde Tatal-Ctreator, a creat si viata noastra.
Când a stabilit planeta sa devina plina, vie
Ca sa puna-n ea principii pentru-a Sa Imparatie,
A creat atunci si omul dupa-a Sa asemanare,
Ajungând printre fiinte o mareata-ncoronare.
Caci, miliarde de fiinte de pe tot cuprinsul lumii,
n-ar putea sa-ntreaca omul pe tarâmu-ntelepciunii!

Chiar de sunt atât de multe, de puternici si-nzestrate,
n-ar putea s-ajunga omul cu transplanturi brevetate.
O fiinta-asa perfecta cum de Tatal e creata,
N-o sa poata sa-l învinga o gorila niciodata!
Omul - o fiinta-aparte ce-i dotata, sclipitoare,
Nu se las-a fi-ntrecuta de-o acvila rapitoare.
Le-a creat El -Tatal nostru - sa ne fie de folos,
si de-au fost facute toate din tarâna cea de jos.
Le-a-nzestrat El cu de toate dupa regn si dupa soi,
Pentru-a fi si folosite pe pamânt aici de noi.

Domnul le-a facut sa miste când a pus în ele viata,
Ce-i atât de fermecata, de frumoasa si mareata.
Când le vezi acestea toate ce-s gândite pentru om,
Ai putea s-admiti ideea, ca-s cazute dintr-un pom?
Insa Domnu-a pus stiinta în bipezi atât de multa,
Si-a facut s-ajunga-acuma omenirea tot mai culta.
Insa foarte jos de om - ce-i fiinta creatoare,
Vietati sunt miliarde ce nu pot a fi în stare,
Sa-l ajunga pe un om chiar mai mic, mai ne-nvatat,
Cum e omul printre fiare - de perfect si de-naltat.

Dar acea fiinta scumpa ce descinde din Adam,
Ce nu poate ca sa vina dintr-un pom nascut pe ram,
A cazut prin neascultare în mocirla de pacat,
Cum ajunse omul nostru plin de vina, încarcat.
Caci Adam - stramosul nostru - om perfect, inteligent,
Când veni prin sarpe soapta, n-a ramas si vigilent.
A-ncalcat porunca sfânta printr-o crasa neascultare,
Iar de-atunci pe apa vremii, omul merge la pierzare.

*

Adam si Eva, au mâhnit puternic Cerul,
Ce facuse printre îngeri sa Se-ntrebe Creatorul:
- Cine merge pe pamânt ca sa moara pentru Mine,
Si asa sa scoata lumea din pierzarea care vine?... Se facuse-n cer tacere, printre cei ce n-au raspuns,
nimeni nu putea raspunde sa se lase-a fi strapuns,
Ca sa traga omenirea din mocirla de pacate
Si asa sa fie scoasa de la iad si de la moarte.
Dar tacerea s-a-ntrerupt, de un glas jertfit de Sine:
"Iata-Ma ca merg acuma sa mor Tata, pentru Tine!
Merg sa-Ti împlinesc dorinta de milenii prevestita,
Si asa sa duc în lume o mireasma pregatita.
Merg sa scot Eu omenirea din vapaia cea eterna,
Sa nu fie de ocara bâjbâind prin noapte-n bezna.
Merg acum Eu pe pamânt ca un mic si simplu rob,
Ca sa fiu privit în lume cum e zgura dintr-un ciob.
Si asa Eu printre oameni Ma cobor si sa traiesc,
Sa-i învat sa vada Calea catre plaiul cel ceresc".... Si de-atunci pe frontispiciul vesniciei far-apus,
Sta o jerfa salvatoare prin jertfirea lui ISUS.