text Poezii crestine

Printr-o rază de lumină

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Printr-o rază de lumină, sub a cerului culoare,
Într-o vreme ce e plină, ea mereu de o splendoare,
Mă îndrept spre locul care, mi-a fost mie pregătit,
De un Împărat, de-un Rege, care mult El m-a iubit.

Printre stele se strecoară, catre ceruri gândul meu,
El întâmpină mai multe vremuri ce-l încearcă greu,
Vor să-l tulbure dar gandul, el de Domnu-a fost atins,
Ca de vremurile grele să nu fie el învins.

E frumoas-această vreme, căci cu El de mână sunt,
Nu a vrut ca să mă lase, niciodată pe pământ,
Singur, și a mea ființă El o ține strâns la piept,
Pasul meu mereu l-așează, pe un drum îngust și drept.

Mă înalț pe-un strop de rouă-n dimineți răcoritoare,
În a lor vreme ce este, și ea plină de splendoare,
Către malurile vieții, unde sunt eu așteptat,
De-nceputul vieții care, va fi-n cer c-un Împărat.

Stropul chiar de-ncet el seacă, cel de rouă... eu ajung,
Pe Isus... pe-a mea iubire, doar o clipă să-l ating,
Ca puterea să îmi umple, sufletul ce-i obosit,
Să-mi dea bucurii alesesi-o sperantă-n infinit.

Căci atingerea de Domnul, este ea vindecătoare,
Este-atât de minunată, este plină de splendoare,
Chiar de roua-ncet dispare, și eu cad jos la pământ,
Nu mi-e teamă căci ființa-mi, s-a atins ea de un sfânt.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>