Prin zăduful vieții grele

Prin zăduful vieții grele,
Urcă azi acei creștini,
Ce au înțeles o taină,
Pe pământ... sunt pelerini.

Ei au înțeles că viața,
Este doar la Dumnezeu,
Astăzi... urcă în tăcere,
Chiar și-atunci când este greu.

Prin văpăile de ape,
Ei vâslesc neâncetat,
Către zările albastre,
Către locul minunat.

Către Țara de lumină,
Pasul și-l grăbesc mereu,
Așteptați în orice clipă,
Sunt la mal de Dumnezeu

Și cu răni însângerate,
Nu opresc o clipă-n loc,
Căci un dor... ca să oprească,
Nu îi lasă, este foc.

Dorul de a sta la masă,
Cu Acel ce i-a-nsoțit,
Zi de zi, clipă de clipă,
Este El nemărginit.

Unul varsă lacrimi multe,
Și suspină ne-ncetat,
Dar nu se opresc căci Domnul,
Mângâiere lor le-a dat.

Alții sunt loviți cu pietre,
Sunt bătuți, sunt prigoniți,
Nu prives' napoi o clipă,
Vor să fie mântuiți.

Prin furtunile greoaie,
Tulburate care sunt,
Trec ținându-se de Domnul,
Căci ei au un legământ.

Cred doar în a Sa putere,
Ce mereu i-a întărit,
Sunt creștinii plini de Duhul,
Celui care i-a-ntocmit.

Astăzi trec prin vremea care,
Le vestește un cuvânt,
Nu mai este mult... și iată,
El va reveni-ncurând.

Pân-atunci ei doar aleargă,
Luptă-n lupta grea mereu,
Ajutorul lor în toate,
Este numai Dumnezeu.
Amin