Prin vise-mi iau zborul

Prin vise-mi iau zborul, alerg către ceruri,
Căci mare îmi este, dorința s-ajung,
Acolo în zarea ce-i doar după stele,
Să-L vad vreau pe Domnul, în brațe să-L strâng.

În urmă las lumea ce-i doar o tristețe,
Eu vreau bucuria de sus a-ntâlni,
Și urc doar pe pietre ce sunt aruncate,
Privind înainte orice-aș întâlni.

Pe aripi de vânt îmi urc gândul îndată,
S-ajungă departe de-a lumii pustii,
Vreau norii în urmă să-mi fie pe cale,
În față o Țară ce-i sus... în vecii.

Nu vreau nici-o clipă să-mi fie pe margini,
De cale-al meu pas către cerul sublim,
Pășesc doar pe mijloc, pe mijloc e soare,
Să nu cad în vale, în vale-i suspin.

Fiorul iubirii de cer azi mă leagă,
El este o rază ce vine de sus,
Pe-a ei eu lumină pășesc căci la capăt,
Eu știu... mă așteaptă doar Domnul Isus.

El mie mi-a dat mântuire, iertare,
Un drum sus pe cruce murind mi-a deschis,
Pe el nu opresc, mai grăbit mi-este pasul,
Căci drumul sfârșește în sfânt Paradis.