Prin valea ce-mi este-n suspine mi-e pasul

Prin valea ce este-n suspine mi-e pasul, să nu mă opresc eu în ea mi-aș dori,
Privesc spre limanul ce este acasă, pe el vreau s-ajung când aici voi sfârși.

Acolo îmi este odihna dorită, și visele mele acolo sfârșesc,
Acolo mi-e viața și Cel ce mi-a dat-o, pe El totdeauna aprins îl iubesc.

Prin valea cu umbre îmi trece azi pasul, prin locuri fierbinți eu pășesc ne-ncetat,
În față mi-e cerul, o luptă ce-i mare, și șoaptele urlă dorite să cad.

Prin groaza de noapte mi-e dusă ființa, sa nu văd limanul de mine dorit,
Privesc după norii ce-n față se-arată, zăresc o lumină ce nu am zărit.

Îmi dă ea speranță, îmi dă și nădejde, să nu mă opresc chiar de greu îmi va fi,
Eu știu că e Domnul acolo în zare, doar El mă conduce, spre soare-a privi.

Doar El mă-ntărește să nu fiu o pradă, ușoară în fața acelui ce-i rău,
Doar El mie-mi este și Mamă și Tată, Prieten ales căci e-un viu Dumnezeu.

Doar El mă așează pe culmea de stâncă, ma duce la ape ce nu pot seca,
Chiar dacă e valea adâncă și lungă, eu știu că și Domnu-i cu mine în ea.

Eu știu că vre-o dată nu-s singur... cuvântul, îmi spune că este cu mine mereu,
Iubirea eternă ce n-are limanuri, cu mine în toate e El... Dumnezeu.
Amin