Prin ochii celor din afară

Prin ochii celor din afară

Venind din lumea murdară pe o cale deschisă de Dumnezeu, căreia i se face o mare propagandă în diferite feluri și înțelepciuni, dacă nu aș fi gustat din puterea veacului viitor sau a bunătății pipăibile a lui Dumnezeu aș fi alunecat în prăpastia amăgiri eterne, crezând că merg spre Rai... mergând spre iad. Trăim vremurile în care oamenii în căușul palmelor lor își poartă singuraticul suflet, rareori întâlnești o alergare în doi. Trăim despărțirea sufletească cu sărutări aparent sfinte, oameni obosiți de atâta întuneric, oameni care smulg și lăstarii în speranța să nu crească nici neghina.
Dar pașii înceți pe treptele grele m-au învățat cum să îl am pe Dumnezeu în căușul palmei mele și pe cei ce mă înconjoară. Înțeleg neputința celor care cu ochii căscați privesc neputincioși, dar nu înțeleg nepăsarea celor care pot.
A-l apuca pe Dumnezeu de mână este nevoie de a ocoli păreri aducătoare de moarte și să te apleci sub valuri ca urletele lor să treacă pe lângă urechile tale.
S-a născut printre creștini datoria slujirii. Ne prezentăm în diferite locașuri de cult, ne facem programul care modernizat este pe o foaie, încheiem slujba mulțumind și ne îndreptăm mai tulburați spre casele noastre nefiind siguri dacă Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunea.
Lipsește interesul pentru Dumnezeu pentru ca ne-am plictisit. Mereu auzim de cruce, de jertfa, de Dumnezeu, de vindecări, de eliberări, dar nu putem auzi puterea harului. Peste tot aud... așa am primit de la bătrânii noștri. Se povestește ce-a fost... nu ce este. Venind de pe drumurile rătăcite eram doritoare de a cunoaște nu doar învățătura ca pe o istorie a Țării noastre, asta am învățat și la orele de istorie, aveam nevoie de harul divin de care lumea exterioară divinității nu are parte. Nu mi-a fost înțeleasă dorința, care era... DUMNEZEU. Cu multe stări și legături a diavolului Dumnezeu m-a strigat din înaltul cerului căci m-a văzut.
Povestind cele întâlnite și cele trăite în lupta cu oștirile întunericului, cei mai mulți de teamă coborau treptele chemării lor în prezența mea, lăsându-mă să lupt neștiind lupta.
Acum aș putea să le mulțumesc dar cu milă pentru ei. Teama lor de a intra în luptă m-a înrădăcinat, m-a dus pe unele culmi unde îl poți întâlni pe Dumnezeu.
Teama lor mi-a adus revelațiile divine trăite căci ardeam de dorința de a trece dincolo de vremea luptelor, nedoritoare de a mă întoarce.
Teama lor mi-a dat avântul de a trece dincolo de teamă.
Dumnezeu nu este doar o poveste, Dumnezeu este putere, este viață, este real și personal.
Drumul către El nu trece prin culturi separatiste, drumul către Dumnezeu trece pe la cruce.
Luptele mai sunt... mereu vor fi, dar întâlnirile personale cu Dumnezeu mă întăresc.
Uneori din jur se aruncau pietre dar eu stăteam cu El de vorbă... . Dumnezeu e minunat, El e pace, El e iubire... viață.
Cei ce judecă... nu aleargă spre desăvârșire, sunt o păcătoasă nevrednică de harul revărsat peste mine, sunt imperfectă, dar alerg spre desăvârșirea dorită.
Iubesc cu o iubire negrăită căci suntem diferiți, dacă am fi la fel am fi un trup cu defecte.
Uneori oamenii cer mai mult decât Dumnezeu din cauza neputinței lor de a-i înțelege.
Dumnezeu m-a primit așa cum sunt, m-a pus pe urma suferinței Lui, Calc cu o bucurie în lacrimi căci știu unde sfârșește. Uneori (des) cad, dar mă ridică harul și dragostea.
Slăvit să fie Dumnezeu. Amin. ( s. Diana(gatapuculiana))