Prin multă încercare

Prin multă încercare, m-ai dus să gust din lacrimi,
Să văd câtă durere, duceai un deal urcând,
Să simt cum răni de bice și vorbe aruncate,
Mi-aduc clipele-amare, ieșire căutând.

Prin multe văi cu ploaie, m-ai dus să văd adâncul,
Să am și întristarea, ce-n urmă a lăsat,
Doar amintiri din care, hrănită mi-e ființa,
Și hrana lor mi-aduce, un timp îndurerat.

M-ai dus pe căi străine, ca să nu văd lumina,
Să tremur de-a lor teamă, în ele ce-am văzut,
Să gust și din căință, să văd și rătăcirea,
Să caut nu trecutul, ci doar un început.

În față munți de vremuri, ai ridicat din mare,
Să cer mereu răbdare, de ei să trec ușor,
Să cer acele aripi ce sunt doar de la Tine,
Să trec de vremea lungă și rece eu în zbor.

M-ai dus prin suferință, prin luptele aprinse,
Să strig fără-ncetare, privind numai în sus,
Să cer doar îndurare, să cer mereu putere,
Să simt împovărarea, pe Golgota ce-ai dus.

Tu m-ai trecut prin multe, ca să-nțeleg că numai,
La Tine e salvarea, oriunde m-aș afla,
Și astăzi stau în urmă, acele cunoscute,
Căci am strigat la Tine, să vii în viața mea.

În urmă-i suferința, în urmă e durerea,
Și văile în urmă, rămân ele mereu,
Căci trec ușor de toate, cu tine doar de mână,
Căci eu numai cu Tine, pot trece de-orice greu.