Prin lumea ce-i plină mereu de durere

Prin lumea ce-i plină mereu de durere,
Spre ceruri aleargă creștinii acum,
Căci vremea venită în toate le spune,
Că este aproape un capăt de drum.

Ei urcă pe dealul ce-a fost el odată,
De Domnul în dragoste-n taină urcat,
Cu lacrimi stropesc drumul plin ce-i de pietre,
În timpul din urmă în lupte se zbat.

Prin viața ce este aici trecătoare,
Aleargă creștinii spre-alese vecii,
Au toți o nădejde, să stea în picioare,
Isus până-n clipa când Tu o să vii.

Cu mâini ridicate, în gur-o cântare,
Grăbesc astăzi pasul spre locul cel sfânt,
Cu apele care vor fi nesecate,
Departe de lacrimi ce sunt pe pământ.

Prin negura vremii doar plini de putere,
Cu pieptul în față, privirea în sus,
Merg cei ce în inimi întruna te poartă,
Dorind întâlnirea cu Tine Isus.

Merg cei ce-și doresc veșnicia cu Tine,
Prin luptele crunte ei luptă mereu,
În față doar slava Ta lasă s-o vadă,
Acei care spun că nu ești Dumnezeu.

Sub norii mâniei se-apleacă sa treacă,
Poporul ce este azi greu încercat,
El calcă pe urma de Tine lăsată,
Căci vrea să ajungă în locul înalt.

Să fie cu Tine-mpreun-o vecie,
Pe străzile care-aurii doar vor fi,
În locul iubirea în veci ce domnește,
Acolo s-ajungă poporu-ar dori.