Prin foc trec adesea

Prin foc trec adesea, cuptorul mă arde, dar gândul îmi zboară mereu doar în sus,
Pe brațul puternic trec apele-ntinse, trec munții căci vreau să îl văd pe Isus.

Spre Patria sfântă, spre locul iubirii, prin vremi întristate eu pasu-mi grăbesc,
Acolo m-așteapta a mea minunată iubire ce astăzi eu mult o iubesc.

Sub tălpi doar tăișuri de pietre se-arată, ce-mi fac astăzi drumul să-mi fie mai greu,
Dar știu că la capăt și-acum mă așteaptă, acel ce-i iubire, al meu Dumnezeu.

În jur multe guri se deschid să mă-nghită, cu dinții lor răni să îmi facă ar vrea,
Dar nu îmi opresc nici-o clip-alergarea, eu mult îmi doresc să sfârșesc tot în ea.

Spre loc de odihnă îmi este azi graba, prin curse întinse ce-mi vor a opri,
Bătaia din piept care-i doar pentru Domnul, ce nu se oprește ea azi a iubi.

Cuvintele grele pe umeri se-așeaza, să pot să le duc uneori este greu,
Dar tot nu-mi opresc astăzi pasul pe cale, căci pieptul îmi este de-un dor plin mereu.

Urc dealul chiar dacă sunt ele greoaie, chiar dacă și pasul prin văi e trecut,
Oricât sunt de-adânci eu doar tac în tăcere, căci știu că El vine, e-aproape. . nu-i mult

Eu știu că-i aproape o zi așteptată, căci glasul ce astăzi se-aude mereu,
Acel care norii îi dă la o parte, e glasul de-un mare și sfânt Dumnezeu.

El vine în grabă și-atunci se sfârșește, acele ce-s grele aici pe pământ,
Și tot ce azi mie îmi stă doar în cale, vor fi aruncate de El în adânc.

Voi fi o întreagă cu El veșnicie, pe străzile care-s mereu aurii,
De-ti este și ție azi greu... tu cu Domnul, vei fi sus în cer, vei fi-n veșnicii.