Prin credinţă şi răbdare

PRIN CREDINŢĂ ŞI RĂBDARE

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Ca şi arborul pădurii,
Ca o floare din ostrov,
Printre tainele Scripturii,
Iată-l şi pe-alesul Iov.

Omul care străluceşte
Prin credinţă şi răbdare,
Şi la toţi ne povesteşte
Suferinţa lui cea mare...

El era fără prihană,
Având sufletul curat,
Într-o lume năzdrăvană,
Copleşită de păcat.

Ca şi Noe altădată,
Ca Avraam de sub stejar,
El cu inima curată,
Ducea jertfe pe altar.

Ca Enoh, prin fapte bune,
El umbla cu Dumnezeu,
Înălţând şi rugăciune,
Pentru el, şi cortul său.

El avea descoperire
Ca şi fiul lui Beor,
Despre-a Domnului mărire,
El vorbea la mult popor.

Duhul Sfânt prin inspiraţii
L-a făcut profet, savant,
El vorbea de constelaţii,
Şi de cerul captivant...

Lui i-a fost descoperită
Taina marilor creaţii.
El vorbea despre orbită
Şi mişcările din spaţii...

Ploaia, tunetele, vântul,
Norul binecuvântat,
Domnul a creat pământul
Cu oceane şi uscat,

Binecuvântându-i solul
Cu întinderi, cu verdeaţă,
Aşezându-l peste golul
Unde nu există viaţă.

Aur poţi găsi în mină,
Şi topaze sclipitoare,
Însă calea spre lumină
Cine o cunoaşte oare?...

Poate cheia raţiunii
Să deschidă larg zăvorul?
În cămara-nţelepciunii
Să pătrundă muritorul?

Ca să descifreze codul
Legilor din constelaţii,
Şi să traverseze podul
Spre nemuritoare spaţii

Ca s-ajungă la cântarul
Care-a proporţionat,
Punând apelor hotarul
Cu pământul cel uscat..

Ca să stea pe podiumul
Marelui calculator,
Ce-a trasat pe boltă drumul
Fulgerului tunător...

Sau s-ajungă la frânghia
Meşterului ziditor,
Care-ntinse galaxia
Prin Cuvântul Creator.

Când serafii şi heruvii,
Stelele înţelepciunii,
Ale nemuririi fluvii,
Cântau Imnul Creaţiunii,

Atunci a fost arătată
Slava Celui ce domneşte.
Binecuvântarea dată,
Care veşnic străluceşte.

Căci prin voia Lui stau toate
Şi se mişcă, şi rodesc,
Tainele nenumărate,
I se-nchină şi-L slăvesc.

Aleluia, Aleluia!
Domnul este Creatorul!
Aleluia, Aleluia!
Toate Lui îi dau onorul.

De la El avem credinţa
Şi făptura minunată
El ne-a-ntipărit fiinţa
Veşnic binecuvâtată.

De la El avem Cuvântul
Cu privire la trecut,
El ne dă discernământul
Marelui necunoscut...

Nu e oarbă întâmplare,
Nu, există explicaţii!
Despre opera Sa mare,
Domnul ne dă revelaţii.

Spune-I, dacă eşti cuminte,
El te-ntreabă, dacă ştii,
Unde-ai fost tu mai-nainte
De-a te naşte, de-a trăi?...

Ştii că El e Începutul?
Şi de-atunci ai fost văzut.
Când a fost creat trecutul,
Dumnezeu te-a cunoscut.

Ştii de unde vii? şi unde
Te vei duce-n viitor?
Peste veacuri poţi pătrunde
Tu, sărmane muritor?

Ştii, că este-o judecată?
Şi că toţi vor învia.
Când Cel Veşnic se arată,
Toată lumea-L va vedea.

Atunci, binecuvântatul
Iov, din vechiul Răsărit,
Va sta lângă Împăratul
Veşnic, şi desăvârşit.

Şi cuprins de-a Lui putere,
Va striga şi el: Osana!
Căci în marea lui durere,
Îl învinse pe Satana.

Când vor fi developate
Filmele din supernov,
Unde-au fost înregistrate
Suferinţele lui Iov.

Iată scenă după scenă,
Iată a lui Iov portret,
Îngerii din neagra gheenă
Vin să lupte c-un profet.

Având pe Satan în frunte
Înger nesupus şi rău,
Care s-a urcat pe munte
În faţa Lui Dumnezeu.

Venind cu-ale lui rapoarte
Şi cu pâre fel de fel,
Condamna pe Iov la moarte,
Fiindcă nu-i plăcea de el.

Şi pe când toţi fiii veşnici
Rând pe rând s-au adunat,
Cel mai mare dintre sfetnici
Pe Satan l-a întrebat:

"Tu de unde vii? pe unde
Ai zburat pe-aripi de vânt?"
Îngerul căzut răspunde:
"Vin de jos, de pe pământ."

"Nu încape îndoiala,
Pe pământ când ai trecut,
Cu furtuna, cu răscoala,
Pe Iov cred că l-ai văzut.

El e om fără prihană
Şi se-abate de la rău;
El în lumea cea profană,
Se teme de Dumnezeu.

Tu mi-l ceri cu stăruinţă
Ca să moară ca mişel.
Însă Iov are credinţă,
Nu e nici un om ca el."

Atunci Răul plin de ură
Domnului făcu pariu,
Că şi Iov e numai zgură,
Nu e aur din pustiu.

Pentru binecuvântarea
Bogăţiei ce i-ai dat,
Are Iov în el răbdarea
Şi credinţa de urmat.

Dar de-l vei lăsa cu viaţă
Dezbrăcat de bogăţii,
Te va blestema în faţă
Fără turme pe câmpii..."

Două lumi priveau spre scenă
La discuţia divină
Îngerii căzuţi în gheenă,
Şi toţi sfinţii din lumină.

Cine va avea dreptate?
Domnul, sau Satan cel rău?
Iov, lipsindu-se de toate
Va sluji pe Dumnezeu?

Sau va blestema destinul
Fără turme pe câmpii,
Când îl va lăsa străinul
Făr' de-averi, făr' de copii...

Ce va face el, sărmanul,
Când primi-va vestea rea?
Când îl va lovi duşmanul
Va mai binecuvânta?

Sau va trece în pridvorul
Celor ce s-au lepădat,
Renunţând la viitorul
Vieţii fără de păcat.

Doamne, nu-i nici o solie?
Nici un înger vestitor?
Ca să-i spună, ca să ştie
Şi sărmanul muritor,

Ce discuţii sunt purtate
Despre el în veşnicii,
Cum se luptă două-armate
Ca să-l poată cuceri...

Domnul, să se proslăvească
Prin umila lui făptură,
I-a permis ca să-l lovească
Diavolul cu-ntreaga ură.

...Şi pe când stăteau la masă
Fii lui, gustând din praznic,
Au pierit cu toţi în casă,
Nimiciţi de-un vânt năprasnic.

Şi-a scăpat doar unul, sluga,
Fiindcă era calculat,
Slujitorul să dea fuga,
Iov să fie-nştiinţat.

Şi pe când i-au dat de ştire
C-a rămas fără copii,
Veni altul, cu uimire,
Un păstor de pe câmpii.

"Vai, stăpâne, ce durere!
Toate oile-au pierit!
Căci un foc venit din sfere,
Le-a aprins şi le-a topit"...

Şi notând pe-aceleaşi file
Căci a fost, şi nu mai este,
Păzitorul de cămile
I-a adus aceeaşi veste:

"Domnul meu, nici o cămilă
Nu mai este la păscut,
Căci haldeii fără milă,
În Haldeea le-au trecut"...

Şi veni o altă slugă
Dintre cei care-au scăpat,
Care-a reuşit să fugă
De la plug, de la arat,

Povestindu-i cum tâlharii
Au venit ca un şuvoi,
Prăpădindu-i toţi măgarii
Şi perechile de boi.

Iadul plin de satisfacţii
Că şi-ar fi atins dorinţa,
Aştepta a lui reacţii
Iov să-şi lepede credinţa.

Fără fii şi fără hrană,
Încercat la apogeu,
Iov cădea-va în capcană
Blestemând pe Dumnezeu.

Toată oastea îngerească
Către el şi-a-ntors privirea,
Dar şi forţa diavolească
În adânc, şi-a strâns oştirea.

Iov şi-a sfâşiat veşmântul,
Era foarte întristat;
Privind liniştit pământul,
Domnului s-a închinat:

"Gol am apărut în lume,
Gol, şi mic, şi neînsemnat.
Dar Tu m-ai chemat pe nume,
Şi m-ai binecuvântat...

M-ai umplut de bogăţie,
Iar acuma sunt lipsit;
Doamne, voia Ta să fie,
Pentru toate, fii slăvit!

Mi le-ai dat în bunătate,
Iar acum mi le-ai luat;
Numele Tău pentru toate,
Fie binecuvântat!"

Iov n-a blestemat destinul,
Iov era un jar aprins;
Pe Satana, pe străinul,
Prin credinţă l-a învins.

Îngerii cu proslăvire
Se închină Celui Sfânt,
Căci a lui Satan oştire,
E trântită la pământ.

Şi pe când se adunară
Iarăşi, fiii Celui Sfânt,
Şi Satana veni iară,
Cu acelaşi simţământ.

După lunga lui plimbare
Pe oceane şi uscat,
Domnul la întâmpinare,
Despre Iov l-a întrebat:

"Te-ai convins de realitate?
Iov e om adevărat;
Tu l-ai despuiat de toate
Şi el tot n-a blestemat.

Omul şi în chinuire
Laudă pe Dumnezeu,
Iar tu înger din mărire,
Te-ai închis în eul tău"...

Domnul fără de cuvinte
Pe Satana l-a mustrat,
Arătându-i fapte sfinte
Şi la omul din păcat.

"Iov e ca un nor de ceaţă,
Dac' ar fi în corp lovit,
Te va blestema în faţă
Cât e de neprihănit...

Omul când e-n suferinţă,
Ca să-şi apere spinarea,
Chiar de-ar fi avut credinţă
Vinde binecuvântarea...

Iov e unul din aceia;
Dac-ar fi în corp lovit,
Îşi va lepăda scânteia,
Pentru-a fi tămăduit"...

''Poţi să-l chinui cum îţi place
Pân' la ultima măsură;
Carnea dacă i-ai desface,
El e aur, nu e zgură."

Şi primind îngăduinţă
Ca să fie chinuit,
Diavolul cu suferinţa
Fără milă, l-a lovit.

Omul fără de prihană,
Slujitorul Domnului,
Trupul lui e numai rană,
Din cap, până în călcâi.

Iov va trebui să cadă;
Îngeri negri din zenit,
Cheamă prietenii să-l vadă,
Ca să fie ispitit...

Şi veniră cu grăbire
Din Ufaz, şi din Teman,
Să-l ajute-n chinuire
Pe Iov, dar şi pe Satan...

Căci există-un fel de sfetnici
Care vin cu adevărul,
Să-i condamne pe cei vrednici
Şi ei, ca şi pârâtorul.

"De aceea eşti în pat,
Fiindcă ai păcătuit,
Să ştii că eşti vinovat,
De aceea-ai fost lovit"...

Iov nu se-ncadra-n acordul
Judecăţii celor trei,
El răbda pentru recordul,
Biruindu-i pe cei răi.

Ei aveau medicamentul
Foarte bun şi-adevărat,
Însă Iov era pacientul
Pentru ei, neindicat.

Căci în grelele suspinuri
De ar fi păstrat tăcere,
L-ar fi ajutat în chinuri,
În grozava lui durere.

Însă ei au pus benzină
Peste-al suferinţei foc,
Şi-au strigat că e de vină,
Şi că-i pedepsit pe loc.

Şi nu ştiau că vrăjitorul
Cu-al lor pumn nevinovat,
Îl lovea pe slujitorul
Credincios, şi-adevărat.

L-au lovit... dar nu-n substanţă
Ci în duhul lui zdrobit;
Când era fără speranţă,
Chiar atunci l-au ispitit...

Carnea-i ca o putregaie,
Părea friptă ca pe jar,
Lepădat peste gunoaie,
Iov se tânguia cu-amar.

Dar cu toată apăsarea
Şi cu toată tragedia,
Iov nu şi-a pierdut răbdarea,
Nici credinţa, nici tăria.

Şarpele văzând că pierde
Şi de astă dată cheia,
Iar s-a dus la pomul verde,
Să vorbească cu femeia.

Să-i strecoare a lui şoapte,
Ca să-i dea l-al ei bărbat,
Din a sale fructe coapte,
Să-l trântească în păcat.

"Omul ăsta mă irită,
Este de nesuferit!"...
Biata Evă biruită,
Să-l atace a pornit.

Iov, ca Lazăr, plin de bube
Sta afară pe gunoi,
Ea veni să-l înşurube,
Să-l îngroape în noroi.

"Când te văd, m-apucă greaţa,
Blastămă pe Dumnezeu!
Ca să-ţi curme El viaţa,
Şi să scapi de chinul tău."

Iov pe şarpe îl învinge
Iarăşi, şi de-această dată;
A lui fructe le respinge
El rămâne fără pată.

"O, iubita mea soţie,
Oare e adevărat?
Oare nu e nebunie
Sfatul care mi l-ai dat?...

Numai cei fără de minte
În necazuri dau 'napoi;
Credincioşii merg 'nainte
Ca ostaşii la război.

Binecuvântat să fie
Dumnezeul nostru Sfânt!
Care dă şi bucurie,
Şi necazuri pe pământ.

Dacă El aşa voieşte,
Cine schimbă planul Său?
El înalţă, El smereşte,
El e veşnic, Dumnezeu."

Şi pe când să-şi dea suflarea
Iov, de suferinţi sătul,
S-a terminat încercarea,
Domnul a strigat: "Destul" !

Şi-ncepură să răsune
Glasuri de triumf şi cânt,
Îngerii în cor şi-n strune,
Preamăreau pe Domnul Sfânt.

Căci din marea încercare
Iov ieşi biruitor;
Prin credinţă şi răbdare
Preamărind pe Ziditor.

Şi-ncepură iar să crească
Ramuri noi din rădăcină;
Fii şi fiice să se nască,
Ca să-i fie casa plină,

Ca să-i fie plin hambarul,
Plin de turme pe câmpii,
Să se-aprindă iar altarul
De cântări şi bucurii...

Cel rău vru ca să-l omoare,
Însă Domnul a zis: NU!
În ruşine şi ocară
Diavole, vei merge tu!"

... Căci pe lemnul de durere
Fratele lui Iov, cel sfânt,
Rabdă totul în tăcere,
Pentru-acei de pe pământ.

Îngerii din veşnicie
Ridicat-au iar drapelul,
Şi-au strigat cu bucurie:
"Tată, vrednic este Mielul.

Să primească închinarea,
Căci a fost înjunghiat;"
Prin el s-a făcut salvarea
Omenirii, din păcat.

El s-a dezbrăcat de slava
Strălucirilor cereşti,
Şi-a strigat în chinuri grele:
"Ava, pentru ce Mă părăseşti?"

De-ndelunga Lui răbdare,
Iadu-ntreg s-a zguduit;
El le-a dăruit iertare,
La cei ce L-au răstignit...

Căci murind pe lemnul crucii
Îl învinge pe cel rău,
Şi din morţi, El viu se duce
Sus în cer, la Dumnezeu.

Pentru slava fericirii,
Pentru raiul minunat,
Fraţilor priviţi martirii,
Câte chinuri au răbdat!

Binecuvântaţi cuptorul,
Binecuvântaţi durerea,
Căci prin ea Mântuitorul,
Pregăteşte învierea.

Cereţi Domnului răbdare,
Cereţi Domnului credinţă,
Când sunteţi în încercare,
Să aveţi şi biruinţă.

Doamne, dacă-n suferinţă
Treci pe fraţi şi pe surori,
Dă-ne Tu la toţi c r e d i n ţ ă!
Să ieşim biruitori!

AMIN