text Poezii crestine

Prin credință-i mântuirea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Prin credință-i mântuirea,
Căci adevărat ne-a spus,
Cine crede este rodul,
Suferinței lui Isus.

Cine crede e urmașul,
Locului înalt și sfânt,
Cine crede... nu e singur,
El vre-o dată pe pământ.

Prin credință-i vindecarea,
Cum sutașul a crezut,
Și femeia cananiancă,
Vindecarea a văzut.

Și leprosul, și ologul,
Vindecați au fost cândva,
Căci erau plini de credință,
Boala nu îi clătina.

Prin credință sta în groapă,
Daniel... nu se temea,
Dar și David prin credință,
El cu Goliat lupta.

Biruința cea mai mare,
Prin credință a venit,
Ca să se-mplinească toate,
Prin proroci ce s-a vestit.

Prin credință cu toiagul,
Moise ape despărțea,
Și fetița fără nume,
Pe Naman îl îndruma.

Chiar și Bartimeu odată,
Prin credință l-a strigat,
Pe Isus... Vindecatorul,
Ca să fie vindecat.~&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&~

El și noua azi ne cere,
Credincioși pân-la sfarsit,
Ca să fim... și prin credință,
Să-i slujim neobosit.

Să privim cu bucurie,
Încercări când vor veni,
Vor ramâne-n urma noastră,
Dacă cerul vom privi.

Credincioși și în furtună,
Tot ne spune Dumnezeu,
Ca să fim chiar dacă timpul,
Este astăzi timpul greu.

Să o însoțim cu fapte,
Singură ea nu va fi,
O credinț-adevarată,
Fără fate-a-nfăptui.

Nu ne lasă-n rătăcire,
Ea lumină ne va da,
De vom fi plini de credință,
Urma albă vom vedea.

Vom vedea Ierusalimul,
Celor credincioși și sfinți,
De vom deveni martirii,
Robi umili marei credinți.

Prin credință să ne fie,
Propășirea pe pământ,
Căci avem aici cu cerul,
Prin credință legământ.

Ne-a zidit o temelie,
Doar prin adevărul Său,
Ca să nu fim prin credință,
Doborâți de cel ce-i rău.

Ne va scoate la limanul,
Luptelor ce le luptăm,
Ca să fim spre locuri sfinte,
Prin credință doar putem.

Peste apele întinse,
Peste munți și vremi ce sunt,
Vom zbura doar prin credință
Către locul cel mai sfânt.

Căci credința e putere,
Viață-i ea din Dumnezeu,
E credința biruință,
Doar prin ea... nimic nu-i greu.

Vom ajunge unde astăzi,
Ne așteaptă El... Isus,
Căci credința este calea,
Care duce... doar în sus.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>