text Poezii crestine

Prin credință este calea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Prin credință este calea, care are un sfârșit,
Unde este numai soare, unde totu-i infinit.

Prin credință-i alergarea, către cer... spre Paradis,
Numai prin credință este mântuirea... este scris.

O lumină strălucită, prin credință poți vedea,
Care strălucește-n noapte, dar și-n vremea cea mai grea.

Vântul poate să se-opreasca, de te-ncrezi în Dumnezeu,
Prin credință ai putere, ca să urci pe apogeu.

Prin credință izbăvirea, poate ea oricând veni,
Biruința prin credință cel ce crede-o va primi.

Mâna care-a fost strapunsă, ajutor va coborâ,
Când ispita este mare, planul îi va doborâ.

Prin credință se coboară, un Cuvânt ce-i viu de sus,
El aduce alinare, căci Cuvântul e Isus.

El deschide și morminte, morții poate învia,
Doar credința este arma, lupta când este prea grea.

Dragostea de sus coboară, prin credință doar... mereu,
Căci iubirea e o taină, taina este Dumnezeu.

Și a Lui credinciosie, este până la sfârșit,
Cine crede e de Domnul, cel ales... cel mântuit.

Prin credință și pustiul, poți să îl străbați ușor,
Credincioșilor le este prin pustiu Domnul izvor.

El setoșilor da apă, celor ce-s flămânzi... cuvant,
Celor ce-s sleiți... putere, celor obosiți... avânt.

Căci așa este lucrarea, ce o face Dumnezeu,
Este ea doar prin credință, tot prin ea... nu este greu.

Poate dealul ca să urce, poate-adâncul a urla,
Neclintit e credinciosul, el nicicând nu va cădea.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>