Prin ceața-ntunecoasă

Prin ceața-ntunecoasă, azi oamenii aleargă,
Cu suflete-nghețate, de-al lumii reci pustiu,
Prin văi necunoscute, sunt scufundați de vrajă,
Nu au Lumina lumii, ei văd gri-cenușiu.

Orbiți de griji spre vale, cu inimi ce-s sărace,
De dragoste și dorul, aleșii care-l au,
Grăbiți sunt pământenii, doar alergând prin ceață,
Pe treptele spre moarte, nedumeriți azi stau.

Un drum spre veșnicie, îl ocolesc căci iată,
O neagră amăgirea, pășește-n fața lor,
Ademeniți de toate, ce sunt doar sclipitoare,
Ce sunt doar trecătoare, spre ele ei cobor.

Hrăniți de otrăvirea, care cuprinde inimi,
Se scaldă-n risipire, dar și în greu păcat,
Se scaldă în uitare, căci cine este Domnul,
Ei azi făra-ndoială, sunt cei ce au uitat.

Cu gândurile negre, în lupta-ntotdeauna,
Ei au uitat puterea, ce-i poate curăți,
Ei au uitat și mila, și marea îndurare,
Căci nu mai sunt pe urma, ce-i poate izbăvi.

Dar mâna care norii, ea să-i străpungă poate,
Privirea ce aduce, un har Dumnezeiesc,
Acelor ce-s în grabă, în amăgiri deșarte,
Le-aduce despietrirea, căci este har ceresc.

El este Dumnezeul, El e Mântuitorul,
Ce-a biruit și moartea, pe Golgota urcând,
În inima-i rănită, întreaga omenire,
El o purta în chinuri, chiar răstignit fiind.

Și astăzi mai dă viață, El morții îi învie,
El nu este-o poveste, e viu... adevărat,
Și inimilor care, sunt astăzi impietrite,
Le-nvie căci El este, puternic Împărat.
Amin