Primăvara...

Primăvara...
- toată firea simte-adânc fiorul dulce
a vieții ce renaște și putere nouă aduce!
Inima-n adâncu-i simte farmecul vieții
bucuria renăscută din frumusețea tinereții.

Iată primăvara vine! Ghiața iarăși se topește,
o viață nouă-ncepe-n tot ce mișcă și vorbește!
- iată iar pădurea-cântec,
iar cerul, sfântul
lasă ploaia ce-nverzește veselind întreg pământul!
- Iată, iarăși cald și dulce vânt de miazăzi adie
zboară iarăși rândunele și-nfloresc cireșii-n vie,
ies iar florile prin frunza veștedă din alte toamne
- cât de mari și minunate-s lucrările Tale, Doamne!

Ah, așa e și-n viața noastră cea duhovnicească:
vântul Duhului când suflă toate-ncep să se trezească:
inima-și deschide poarta pentru Domnul biruinței,
ochii plâng și caldă curge sfântă lacrima căinței;

Sufletul tresare dornic după viața cea curată
iar din ceruri plouă sfântă pacea binecuvântată
și nu-i glas să poată spune cât e, de fericită
viața nouă,
viața sfântă,
viața Domnului jertfită!

În iubire te simți una cu toți oamenii deodată
duhu-i numai bucurie
inima-i lumină toată
și-atunci orișiunde-n lume ar vrea Domnul să te poarte
simți că-i numai fericire
și-n viață
și în moarte.