Prima și a doua căsătorie a lui esau Căsătoria lui Iacov

Prima și a doua căsătorie a lui Esau;
Călătoria lui Iacov.


Ajuns la patruzeci de ani
Arcașul, campion,
Esau, luă neveste
Pe fiica lui Beeri,
Ca și a lui Elom.

Erau, două hetite
Iudita și Basmat,
Femei nesocotite,
Fiind, parcă menite
Să facă zile fripte,
Rebecăi ca și lui Isaac.


Binecuvântarea lui Esau

De bătrân ce era
Isaac, ajunse la orbire
El pe Esau, deci la chemat
Ca să îi dea de știre,
Să plece imediat
Și ca deobicei,
Să-i aducă vînat.

Să-i facă o mâncare
Și astfel să cineze,
Și-apoi cu mare-ardoare
Să-l binecuvânteze! ! ...
Rebeca-ai auzi vorbind,
De l-andemnat pe Iacov
Ca doi iezi din turmă tăind,

Mâncare să pregătească,
Pe frate-său, să-l substituiască
Pentru Isaac gătind.
Cu blana iezilor pe gât,
Și pe brațele lui,
Cu hainele, de sărbătoare,
Curate-a fratelui.
A pus în mâna lui, fierbinte,
Gustoasa sa mâncare,
Ca unul care, minte
Printr-o minciună mare! !
Bătrânului părinte.
-Cine ești tu fiule
L-a întrebat, Isaac? ! ...
El îi răspunse-atunci
Ca fiul celălalt.
-Apropie-te să te pipăi
Să știu de ești Esau,
Hainele, să-ți miros
Binecuvântări să-ți dau! ! ...
Venise însă fiul, Esau
Adevărat,
Că-i fuse truda în zadar
Atunci el a aflat.

A plâns de disperare,
Și sa-ntristat, amar
Că binecuvântările-ntreceau
Așteptările.
La mult belșug, se refereau
În grâu și vin și pe Esau,
Lui Iacov, rob ele-l făceau,
Popoarele, îi subjugau

Și-i dădea din ceruri, rouă
Și a pământului grăsime,
Și n-au rămas, nici măcar două,
Să moștenească și Esau! ! ...
Oricare, fiu al mamei sale,
Să îi aducă, plecăciune
Dacă îi va ieși în cale.
Toți cei care-l binecuvântă
Străini chiar robi și proprii
Frați,
La rândul lor de Domnul Milei,
Să fie binecuvintați.
De-l, blestemă, fiind blestemați! ...


Esau urăște pe Iacov


Esau, zicea în sinea lui,
Zilele bocirii, tatălui
Erau atât de-aproape,
Isaac ajunse, de istov,
Atunci, am să-l omor,
Pe frate-meu Iacov! ! ! ...
Rebeca grijulie,
Îl sfătui, taman,
Să-i treacă din mânie,
Să fugă Iacov la Laban
Și până Esau, a afla,
S-ajungă-n Mesopotamia.


Fuga lui Iacov-Mesopotamia-

Isaac a binecuvântat, pe Iacov
Cu tot harul binelui,
I-a dat poruncă, să își ia soție,
Numai și numai, din neamul lui,
Ca sprijin în viață, să-i fie
Să se ajute, între ei
Să aibă aceleași idei,
Să nu-i tenteze-alți dumnezei.
Ci cum au fost părinții lor,
Să-i poarte-n viață, s-aibă spor
Să nu greșească-n, viitor și
Să-i conducă-n drumul lor,
Doar Prea Înalt Stăpân și Tată,
Dumnezeul Oștirilor! ! ! ...
Zicând să, meargă-n, Padan Aram,
Să-și ia soție-ascultătoare,
Una, din, fiicele fecioare
Cum avusese și Avraam.
Cele născute unchiului, Laban,
Și El Șadai, ca binecuvântare,
Să-i dea s-ajungă, sub ăst soare,
Înmulțindu-l foarte tare,
O-ntreagă turmă, de popoare! ! ...
Esau ce-au vorbit a auzit,
Vorbirea, de, Padan Aram
Ca și porunca de-a nu-și lua
Soții de neam străin! ! ...
Pe care Isaac, le-a urât,
Mai ales nevastă, din Caanan.
Astfel, de uniri, nu-i convin.
Luând, nevastă, o străină
Va rătăci, calea Divină! ! ...
Supus la dumnezeu străin.
Nu, s-a lăsat, influiențat,
Esau porunca, ce-a aflat,
Și fiindcă, nu s-a întristat
Altă nevastă și-a luat.
Tocmai de la Ișmael
Pe a, sa fiică, Mahalat
Soră a lui Nebaiot,
Vrând, parc-a strica, de tot
Căile Lui Savaot! ...
Pornind înspre Haran, curând,
Iacov cu, Dumnezeu în gând
Îl cuprinse asfințitul,
De înseră pe-un câmp.
Își puse pănă, să adoarmă
Drept căpătâi o piatră,
La brâu având o mică, armă
Dormise ca pe-o vatră.
Visă o scară mare,
De la pământ, la cer,
Ca Îngeri, să coboare
Și să se urce, la fel.
În drumul-nalt, spre rai
Vedea, pe El Șadai,
Din cerul Său înalt,
L-a binecuvântat! ! ...
Pământul, cel pe care
Era, Iacov, culcat
I l-a promis, sub, Soare
Cel, numit, Cel Prea Înalt! ! ...
Sămânța-i va fi, mare
Ca pulberea, pământului,
Întinsăfi-va tare
În fiecare, din cele, patru
Puncte cardinale! ...
Iacov, s-a deșteptat îndat
Puțin înfricoșat,
Și a rostit:
-Cu-adevărat
Domnul, e-n locu-acesta
Și-acuma am aflat! ! ...
Și-apoi s-a minunat, așa
De-și zise-n sinea lui,
Tocmai, aici, deasupra mea
E poarta Cerului! ! ! ...
Și piatra, de sub capul său
A pus-o, stâlp de amintire
Altar făcut, Lui Dumnezeu
Pentru a Sa, Milostivire.
Locul acela de sub el
L-a denumit” Betel”
Și-o juruință, Domnului
Făcu Iacov pe el.
(urmează)

Moldovan Pavel
25.07. 2022.
A L B A