Prietenul

Ești Prietenul ce niciodată,
În viață eu nu l-am avut,
Ai fost mereu doar lângă mine,
Ai fost Isus de la-nceput.

Mi-ai dăruit a Ta iubire,
Mi-ai dat speranță că-ntr-o zi,
După această alergare,
Noi împreună doar vom fi.

Ești alinarea ce vre-o dată,
Eu să o pierd nu mi-aș dori,
Mi-ai uns durerea cu iubire,
M-ai vindecat să pot iubi.

Mi-ai dat un strop din harul care,
El este cel nemăsurat,
Să pot vedea cât sunt de Tine,
Aici iubit neâncetat.

Ești focul dragostei ce iartă,
În inimă mi l-ai aprins,
De vremi pustii... înalte ape,
Nu poate fi el focul stins.

Ești Creatorule a toate,
Tu și pe mine m-ai creat,
Să pot vedea a Ta lucrare,
Cât de frumos... ce minunat.

În suferință-mi ești aproape,
Vre-o dată nu m-ai părăsit,
Să simt mereu o primăvară,
În viață ce m-a înverzit.

Udat de Tine-s în pustie,
Să înfloresc neâncetat,
Tu-mi ești și Mamă-mi ești și Tată,
Orfan nu sunt Domn preaânalt.

Îmi ești un scut când lupta vine,
O Doamne Dumnezeul meu,
Să fiu aș vrea mereu cu Tine,
Să pot înainta mereu.

Căci numai Tu îmi ești lumina,
Care străbate vremi pustii,
Cu Tine-n noapte este ziuă,
Să nu mă lași... te rog rămâi.
Amin