Prietenilor mei

V-am scris aceste rânduri, cu-aleasã preţuire,
Cu-adânci consideraţii, din tot sufletul meu
Şi-aştept şi eu s-ajungã un sol sã-mi dea de ştire
Sã ştiu cã sunteţi bine: numai atâta vreu! ...

Cu voi mutam şi munţii în vremurile bune,
Cu voi duceam povara, oricât era de grea;
Ah, unde-i clopoţelul, ca iarăşi să ne-adune
Şi sã vã şterg tristeţea cu însãşi mâna mea? !

Aflaţi voi cã sunt bine şi cum cã am de toate,
Nu sunt bogat nici vrednic de câte am, nu sunt
Spre A TRĂI-n belşuguri, vãzut-am cã se poate
Mânca un colţ de pâine şi-un cubuleţ de unt.

Oglinda îmi aratã un chip trecut prin vreme:
O fi o pãcãlealã? ... O fi adevãrat? ...
Dar vântu-i face semne lalelei sã mã cheme
Sã-mi spunã la ureche cã tare m-am schimbat!

Petala frumuseţii pãrea cã se-nfiripã
Sã ţin-o veşnicie şi-o zi: aşa pãrea!
Dar auzii-n desişuri un freamãt de aripã
Şi, undeva, pe-o casã, ţipând o cucuvea!

E drept cã toţi, ca unul, şi noi, şi voi şi-n fine...
De vremea care vine, ne temem uneori;
Dar nu uita, o clipã, nãdejdea ta, creştine:
Cã-i ziuã dupã neguri şi soare dupã nori...