PRIETENE...

Ai pus pe fratele meu multe frunze uscate,
De ale tale sau luate din alta parte;
Si-aproape i-ai sufocat sufletul in rugina,
Dar, la timp, el s-a ridicat spre lumina...

Si-a dat seama, prin tine,ca-i inca in ceata,
Ca are nevoie acum de credinta de dimineata!...
S-a reintors la izvorul curat de viata eterna,
Continuindu-si drumul mai vesel spre Tara edena.

A reintrat in atelierul lui Dumnezeu
Si s-a lasat prelucrat de nicovala, de ciocan,
Fiind transformat si pregatit pentru ceva nou,
Cand va trece puntea si nu va mai fi pamantean.

Fratele meu a crescut zi cu zi sufleteste,
Desi tu ai pus frunzele gandind paganeste.
A ajuns la treapta regala, cand bine gandesti,
Putand si pe vrasmasul cel mai rau sa-l iubesti.

Amice, te-ntreb daca mai esti nicovala sau cui?
Iti place si-acum cu noroi s-arunci in fata oricui?
Nu-i, oare,de-acum timpul sa te pocaiesti
Si pentru zborul final sa te pregatesti?...

Oricum ai fost in viata trecuta, sau esti si acum,
Fratele meu a-nvatat sa-ti iubeasca biata faptura,
Ssetoasa de rau, de neprietenie si ura;
Si el a mers inainte, pe al credintei lui drum...

Fratelui meu in credinta i-e mila de tine;
Si mila imi este, acum, si mie, straine..`.
Iubirea ce-o avem pentru tine la sfintenie te cheama
Si la o noua viata de pocainta te-ndeamna.

Ti-am scris, ca sa-ti spun ca ne-ai fost de ajutor,
Ca sa ne smerim si sa ne pregatim mai bine de zbor...
17 Decembrie 2007