text Poezii crestine

Pricini de încredere

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Simona Sav


Când urci ale credinței punți
Dând păcatul la o parte
Nu îți este greu s-asculți
Dând păcatul la o parte.

Ucenicii-au mijlocit,
Împinsi întâi de-ascultare
Căci asa le-a zis Isus,
Atuncia la înalțare.

Ei știau căci doar așa
Vor putea străbate-n viață
Și în ce vor fi chemați,
Vor fi mai în siguranță.

Dar din cinci sute de frați
Câți au fost la înălțare,
Doar o sută douăzeci
Au intrat în ascultare.

Și venit-a Duhul Sfânt
Și i-a-mbrăcat cu putere
Dar apoi amenințări
Frământări, valuri, durere.

Dar atunci ei s-au unit
În rugi pline de putere
Să vină din cer izbânzi,
Și-ndrăzneală când se cere.

Dar și noi azi, dragii mei,
Când avem amenințare
Avem nevoie și noi
Fraților, azi de putere.

Căci chiar dacă nu avem
Prigoniri așa în față
Sunt atâtea frământări
Care ne taie speranța.

Sunt luptele dintre noi
Goana după avuție
Lipsuri, boala, deznădejdea
Care ne robește iară.

Haideți să zidim altar
Cu foc și credință, frate
Ca prin Duhul Sfânt și noi
Să primim puteri aparte.

Haideti azi să mijlocim
Pentru piedica din mine
Și din tine dragul meu
Să vedem calea mai bine.

Și așa Domnul Isus
Va lucra cu fiecare
Fară mari poveri de dus
Ci în har de ascultare.

Pocaința dragii mei,
Nu-i o formă scrisă-n carte
Este trăire cu har
Și lepădări de păcate.

Când te rogi cu căință
Și vezi în Isus un domn
El îți scrie biruința
Și te scoate din blestem.

Dar apoi când intri-n viață
În haruri de ascultări
Tu îl strigi zicând: ”O, Tata!”
Și-i simți dragostea de fiu.

Simți ca Domnul te ascultă
Și te-ajută imediat
Și ai îndrazneala toată
Căci vei fii eliberat.

Dar mai mult decât atâta
Când e prietenul tău
Știi că îți va da întruna
Din cer ajutorul Său.

El ne este al nost’ prieten
El e scut în orice greu
Haideți să nu dăm în lături
Ci cu El să-naintăm.

Ce e mai frumos în viață
Să-l ai prieten pe Isus
Având voia Lui în față
Ești un slujitor supus.

Haideți până la venire
Să mijlocim mai presus
Orice luptă să dispară
Prin sângele lui Isus

Și să ne-ntărim în Duhul
Cu har sfânt de ascultări
Și apoi se va cunoaște
Cam devenit oameni noi.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>