PRIBEGIA PRIN PUSTIU

PRIBEGIA PRIN PUSTIU

Străin în lumea de ocară,
Cel sfânt va trece prin pustiu,
Căci n-are deocamdată ţară
Decât doar în cerescul Fiu.

Speranţa lui îl întăreşte
Prin Duhul care i s-a dat.
Ierusalimul îi zâmbeşte
În visul său adevărat.

Mulţumitor cu câte-o oază
Cu palmieri adevăraţi,
Cel sfânt în ruga lui veghează
Alături de surori şi fraţi.

Oricât de greu şi lung e drumul,
Dacă-l parcurgi cu oameni buni
Cuvântul lor e ca parfumul
Care ţi-aduce-n dar minuni.

Eu mă gândesc la un Emaus
Spre care doi călătoresc.
Ei sunt prea trişti, marcaţi de haos.
Dar dintr-odată se trezesc...

Apare-un Călător pe cale
Ce nu-i din lume, e din Cer.
Dând bucurii în loc de jale
E-al învierii Mesager.

Isus le schimbă-ntreaga viaţă
Ca şi Estera în Purim.
Cei doi cu raze pe-a lor faţă,
O, iată-i în Ierusalim!

De poţi pe drumul tău, creştine,
Să-L ai tot timpul pe Isus,
Vei fi biruitor prin bine
Şi n-ai să cazi nicicând răpus.

Isus cel viu n-o să dispară,
Prieten îţi va fi mereu
Pe calea ta ce nu-i uşoară
Dar duce-n Cer la Dumnezeu.