PREZENŢA DIVINĂ

Domnul umple universul cu prezenţa Sa divină.
Nicio beznă nu-i stă-n cale pentru că El e lumină.
De aceea ne cunoaşte. Cine s-ar putea ascunde
De focul privirii Sale ce din ceruri ne pătrunde?

David ştie lucru-acesta şi îl ştie foarte bine.
De aceea El se roagă cu privirile senine:
„Doamne Tu mă cercetează şi cu Duhul mă pătrunde
Ca să nu-mi greşesc cărarea şi s-ajung pe nu ştiu unde!”

Această prezenţă sfântă, în sens de-mputernicire,
Ne ajută-ntotdeauna să-L urmăm cu-nsufleţire.
Dacă însă ne abatem, poate chiar din neştiinţă,
El ne mustră şi ne-ndreaptă cât mai grabnic cu putinţă.

Când ne pierdem însă pacea, liniştea interioară,
Asta-nseamnă că eşecul ne-a ajuns ca o povară.
Nu am mai privit la Domnul, ci ca Petru de pe mare,
Am privit la vânt şi valuri, şi-am căzut în disperare.

Dumnezeu e pretutindeni, dar El spune: „Sunt cu tine!”
Unei singure persoane revelându-Se pe Sine.
El n-a spus planetei noastre, soarelui sau către stele
Având ochii plini de lacrimi: „Sunt cu voi dragele mele!”

Numai omul e coroana minunatelor creaţii
Ce-I răspunde lui Iehova cu-nchinare şi ovaţii.
Asta până la Geneza din capitolul căderii
Când s-a auzit în Cosmos numai aria durerii.

Şi după o lungă vreme S-a-ntrupat în lume Fiul
Ca să ne-nţeleagă viaţa şi durerea şi pustiul.
Într-un trup ca de făptură El era Divinitatea
Ce-a venit să ne aducă Adevărul şi Dreptatea.

El Şi-a-mbogăţit prezenţa nu doar pentru-a fi cu noi
Ci şi-n noi să locuiască pentru-o viaţă cu nevoi.
Să ne fie El, prin Duhul, împlinirea Legii Sale,
A trecut prin valea morţii plin de omeneasca jale.

Nu noi plângem pentru Domnul, ci doar El ne-a plâns destinul
Când I-am pus cununi pe frunte ca să-L tot înţepe spinul.
Spinul nostru de păcate şi de gând abominabil
Printr-un tratament feroce ce n-a fost deloc amabil.

El ducea toată povara lumii noastre vinovate
Până a căzut sub crucea care-L apăsa în spate.
Ca un Miel dus către moarte ne-a fost Înlocuitorul.
Pentru oaia cea pierdută a murit chiar El, Păstorul.

Tatăl nu lipsea din scenă, în Hristos Se ascundea
Împăcând lumea cu Sine şi-mplinindu-Şi Legea Sa.
Duhul Sfânt era imboldul şi puterea de jertfire
Ca Isus să ne arate infinita Sa iubire.

Cum să ignorăm prezenţa Dumnezeului cel Sfânt
Care umple universul şi acest bătrân pământ?
Cum să nu-I deschidem graiul să vorbească El prin noi
Oamenii toţi să primească harurile vieţii noi?

El e-adevărata Viţă, noi mlădiţele suntem.
Să rodim ne-ajută Duhul ce ne scoate din blestem.
Ca şi Mielul pus pe cruce şi Duhul trăieşte-n mine
Ca să-mi dea odihna sfântă chiar când n-am zile senine.

Domnu-mi dă sorţi de izbândă în luptele-ncrâncenate.
Prin credinţă am victorii când cad ziduri înălţate.
Să privesc cu bucurie încercările din viaţă
Şi să simt întotdeauna că Cel Sfânt este de faţă.

Suntem adunaţi la Cină şi-al Său Nume ni-i garant
Că-n curând Isus Se-ntoarce de pe ţărmul celălalt.
Ne vom întâlni odată sus pe nori cu-al nostru Mire.
Hai să-L salutăm cu toţii plini de-a Duhului iubire!