praf de cretă colorată

Mă uit în jurul meu şi
parcă privesc un tablou,
un tablou ce reprezintă un sfârşit de lume
schiţat în cretă colorată.

Trăiesc un veşnic apus de soare,
ca şi cum cerul de deasupra
ar fi un screensaver.
Un porumbel, pe-a cărui aripi
scrie mare "Pace",
atârnă, agăţat cu capul în jos de lună.

Oameni nu prea mai sunt,
doar bestii îmbrăcate în oameni,
amuşinând rădăcini de plopi fără crengi,
ce stau înalţi ca nişte
semne ale exclamării îngropate în pământ.

Mă uit în jurul meu şi nu Te văd,Isuse,
văd doar luna ce se lasă
ca un capac peste acest sfârşit de lume,
şi văd în centrul universului,
pe vârful unui deal,
o cruce înnorată.
Pe mâini sun plin de sânge
şi de praf de cretă colorată.
Şi strig din tot sufletul meu: " Vino, Doamneeee..."
şi strigătul meu
se aude cu ecou: " Doamne, Doamneee..."

Eu strig,
dar Tu eşti de mult în mine,
salvându-mi lumea
făcută din praf de cretă colorată...