Poveste

E iarna,e frig,e alb peste tot
In fulgii de nea eu parca inot.
M-asez pe omat,pe patura grea
Si ma gandesc doar la viata mea.



Caci multe-amintiri se-ngramadesc
Sa-mi spuna subit ca dainuiesc.
O lacrima-mi curge,usor ea ingheata
Oftez si ma-ntreb ce vreau de la viata.



Au fost clipe cand pe El auzeam
La vocea Lui mereu tresaream.
Eram plin de zel si tare-n credinta
Si zi de zi aveam biruinta,



Au fost clipe cand El imi vorbea
In miez de noapte bland imi soptea
Ca sunt lumina ochilor Lui,
Ca sunt iubit,s-o spun orisicui.



De jos ma ridic ,in palme respir
Merg suspinand,tristetea mi-o-nsir
Iar vantul imi spune ca-n sufletul meu
Din nou am nevoie de-al sau Dumnezeu.



Pe haina-mi se-aseaza un fulg ratacit
Sa-mi spuna si el de Domnul slavit.
Apare un altul si striga uimit:
"De ce ai plecat,de ce ai fugit?
Chiar nu ti-e dor sa te-ntorci acasa?
Vino asa,te-asteapta la masa!"



Fulgii de nea in cor ei repeta:
"Vino asa,El te accepta.."
Chiar pomii-adormiti parca mi-ar spune:
"Mergi cu Isus,ca-n clipele bune!"



In linistea iernii eu cad in genunchi,
E ger si inghet,oftez din rarunchi.
"Te rog sa ma ierti,Te rog sa primesti
A mea rugaciune,Tu-n veci dainuiesti.."