Poveste

Poveste

Bătrânul pustnic se duce la izvor
Să ia și azi din apa rece, vie,
Își umple pe-ndelete vechiul lui ulcior,
Cel mai bun prieten al lui, din pustnicie!

Se-ntoarce-apoi agale, pe coastă, spre chilie
O cămăruță mică, de el săpată-n stâncă,
Unde-l însoțea în liniștea adâncă
Străvechea lui icoană, chip de veșnicie!

De zeci de ani bătrânul trăiește în pădure,
Din lumea zbuciumată, a ieșit de mult,
Se roagă și așteaptă cerul să se-ndure
Să-i dea răspunsul tainic pe care l-a cerut!

Jivinele pădurii nu se mai feresc
De omu-acesta bun ce le privește blând,
Pe drumul spre izvor, cu grijă-l ocolesc,
De-atâta vreme-l știu, că nu se mai ascund!

Bătrânul le vorbește cu vocea lui domoală,
Le vede și le spune, haideți la izvor,
Pentru voi am luat ceva grăunțe-n poală
Și-n strachină vă pun apă din ulcior!

Bătrânu-acesta bun, astăzi nu mai este,
S-o fi dus de mult acolo-n cer la Domnul,
Dar a lăsat în urmă frumoasa lui poveste
Și freamătul pădurii să-i însoțească somnul!

Jivinele pădurii mai trec din când în când,
Pe poteca veche, acolo, la chilie,
Și parcă mai aud glasul acela blând,
Venind de undeva, ecou din veșnicie!

Doar icoana veche, mai așteaptă încă,
Un alt om să iasă din lume și să vină
La cămăruța mică, adânc săpată-n stâncă,
Și-n fața ei smerit, să ia din cer lumină!

Iar povestea asta, mi-a spus-o un bătrân
Când l-am întâlnit pe drumul spre izvor,
Mi-a mai spus să caut să fiu mereu mai bun,
Că Dumnezeu e unul, dar e al tuturor!