POT SĂ TAC ??!!... AR STRIGA PIETRELE??!!...

Motto
Încep să-L întreb, pe DOMNUL,
Ce trebuie să fac,
Că moartea e somnul,
Ce nu are leac.
El, îmi răspunde cu glas potolit:
Dinainte de veac
Pentru, tine-Am, murit,
Mi-A fost și mie frică odat,
Colții i-am zdrobit
Ca să-Ți fiu ție, leac,
Ți-am dat credință,
Deci, chiar de te stingi,
Odată cu mine ești tare
Și-o-nvingi.
Eu sunt, Adevărul,
Deci, vino, cu Mine,
Că n-o să suferi niciodată rușine
Și-ți spun, cu Mine-ntr-o zi
Bucuros vei vedea
Că moartea nu va mai fi! ! ...
Și vezi, Slava Mea.
De-aceea, Îl cred și-L, proslăvesc,
Pe-acest, DOMN, al Slavei,
Pe care-l iubesc.
Pentru-atâtea lucruri
Timid zic, fiecare zi:
Doamne- Îți mulțumesc.
Deschide-mi mintea
La, Evanghelia Ta, Prin ea
Cuvântul, să-Ți, pot semăna,
Cunoști prea bine, cât te iubesc,
Ce pot răsplată să-ți dăruiesc,
Doar două vorbe:
-ÎȚI MULȚUMESC

POT SĂ TAC? ! ! ... AR STRIGA PIETRELE! ! ...


M-am născut într-o vineri
La sat, din doi tineri,
Ce, la Tine-au, plecat.
Sărac eram, cum știi, nu bogat,
De-aceea-Ți dau Slavă,
Te laud, Doamne,
Cum pot să tac? ...
Aveam o cameră, leagăn și-un pat,
Într-o vreme, după ce războiul
S-a terminat,
Rămânând însă grea, viața la sat,
Casa-ncepută, o odaie-a gătat.
Aveam la față, un roșu de mac,
Te Slăvesc de-o viață,
Spune-mi:
-Cum pot să tac? ! ...
De la-nceput, fără vină deocamdat,
Era gata să mor si nu doar odat,
Dar Moartea ai oprit-o, Tu, cel înviat
Și n-a fost odată ci-n mod repetat
De mic copil, moartea, m-a-ncercat,
Mai întâi, grav intoxicat,

Copil măricel, cu pancreasul lezat
Și-n floarea vărstei, de ape -nnecat,
Dar ai oprit moartea
Și viață mi-ai dat,
Fii pentru toate, Doamne lăudat! ! ...

Am crescut, m-am maturizat,
Cumplit ți-am greșit
Și mai lăsat robit, de păcat,
Eram iubit dar ură am dat,
O tânără m-a blestemat,
Să fiu blestemat, în mod repetat,
O vină eternă să am de purtat.
Grozav am suferit.
Fii lăudat! ! ...

Fiind vinovat și drept judecat,
Teribil umilit
În fața lumii, cum am făcut
Și eu, cel mai mare păcat.

ÎN FAȚA LUMII, TE-AM ÎNJURAT
Pe tine, Mielul, nevinovat,
Când cu-adevărat morții m-ai dat
În moarte-am trăit mai rău ca-nnecat.

Mulți ani, cum a fost acel împărat,
Ce sălbatic l-ai lăsat și iarb-a mâncat
Și ca unui copac, cu trunchiul tăiat,
RĂDĂCINI LUI ȘI MIE, ISUS, MI-AI LĂSAT.

Rădăcina striga, la cel Preaînalt,
De mila ei, o ai ascultat,
Cu-a Ta-nțelepciune atât de mare
Tu doar, Doamne, mi-ai răspuns
La cea mai grea
Și chinuită-ntrebare
Și la viața adevărată
Tu m-ai chemat,
Dar, după ce, Te-am înălțat,
Și ani te-am slăvit, Mărit Împărat,

Atunci miluit, te-am întrebat,
După ce Răul, L-ai alungat,
Zic, m-ai iubit:
Și de -aceea strig și nu pot să tac! ! ...

Și toate acestea, că ți-am cerut,
COPIL FIIND, CRUCEA TA, S-O DUC.
Acum, om în vârstă, văd ce-am făcut,
Azi am viața-s mai bogat
Și știu ce-i de făcut,
Mai pot să tac? ! ! ...
Sau, să nu Te-ascult? ? !
Îți dau Slavă și renunț la, fostul Eu,
ȚIE ISUSE, OM ȘI DUMNEZEU.

Moldovan Pavel
30.10. 2021.
ALBA
(urmează prima variantă postată
care s-a șters din greseală? ... )