Porumbiță ce-ți ai locu-n crăpăturile de stânci

Porumbiță ce-ți ai locu-n, crăpăturile de stânci,
Să-ți aud vreau glasul dulce, nu aș vrea s-aud cum plângi,
Preaiubitul tău te-așteaptă, haina inului să ai,
Tu mai sus înalță-ți zborul, pe pământ... să nu mai stai.

Nici pe la răcoarea zilei, înapoi să nu privești,
Peste munți și ape zboară, și pe El doar să-l iubești,
Pregătește-te întruna, porumbiță... va veni,
Nu ar vrea să nu fii gata, fii ca roua-n zori de zi.

Fii ca via roditoare, dulce să-l aștepți mereu,
Ca o floare în pustie, luptătoare când e greu,
Fii frumoasă-ntotdeauna, fără de cusur să fii,
Să furi inima Acelui, ce-i Stăpân în veșnicii.

Fii ca picurul de miere, chiar de-amară-i calea ta,
Ca fântâna ce nu seacă, ape vii ce poate da,
Fii mereu ca o grădină, ce miroase doar frumos,
Ca să intre-n ea Iubitul, să îl faci doar bucuros.

Ape mari să nu te stingă, nici furtunile ce vin,
Fii plăcută porumbițo, chiar paharul de e plin,
Căci al tău Iubit aleargă, calcă peste munți și nori,
Vrea la piept să te cuprindă, urcă azi! ! ! ... să nu cobori.

Să nu fii ca o cetate, dărâmată ce-i de vremi,
De tot astăzi ce se-aude, să nu fugi... să nu te temi,
Fii mereu strălucitoare, să te vad-al tău Iubit,
Este Cel ce stăpânește, tot ce este-un infinit.

În picioare stai sub soare, fugi de tot ce este rău,
Fuga de păcat ea este, drumul spre Iubitul tău,
Iată... în curând El vine, să te răsplăteasc-ar vrea,
Porumbițo rămâi trează, de-ațipești... nu-l vei vedea.

El va sta în fața celor, ce aici doar au luptat,
Doar în fața celor care, înapoi ei nu au dat,
Își va înălța Mireasa, ce aici a strălucit,
Porumbițo... strălucește, iată vine-al tău Iubit.
Amin