PORUMBELUL LUI NOE

Când potopul se sfârșise, dar nici gând de primăvară,
Noe, plin de nerăbdare, a trimis un corb afară,
Să testeze el terenul, dacă apele-au scăzut
Sau dacă acestea toate sunt acum ca la-nceput.

A zburat corbul afară c-un aer de bunăvoie,
Dar, fiind apa cam mare, s-a întors din nou la Noe.
Dar iată și porumbelul, cel cu galben auriu,
E trimis și el din arcă, de Noe, într-un târziu.

Dar el face cale-ntoarsă, pământul nu s-a uscat.
Noe iute îl primește și ceva a învățat.
După alte șapte zile, porumbelul e trimis
Ca să afle adevărul ce de ape a fost scris.

Dar, minune, către seară porumbelul se întoarce
Și-un trofeu în cioc el poartă: este un semnal de pace.
Noe a-nţeles mesajul frunzei ruptă din măslin
Prin care se linişteşte şi aşteaptă doar puţin.

Când trimite-a treia oară, pe fereastră, porumbelul
El n-a mai venit în arcă. Noe-și atinsese țelul.
Chiar în anul șase sute și unu, a început
Noe arca s-o descarce, cum fusese prevăzut.

Însuși Dumnezeu îi spune: „Ieși acum din arcă-afară,
Cu-animale și cu păsări, tot ce-i viu să reapară,
Ia-ți soția și toți fiii, și cu ale lor neveste,
La lumina noii zile ce se ridică pe creste.”

Ce frumoasă sărbătoare, ce destindere plăcută!
De acum începe viața doar de Domnul cunoscută.
E-un prilej de mulțumire și de jertfă pe altar.
Domnul dragostei să vină și să o primească iar.

Doar încetase mânia, soarele-a reapărut,
Toți cei opt scrutau văzduhul și-l priveau pe dedesubt.
Noe știe ce să facă: un altar acum zidește
Și din păsări și-animale Domnului el Îi jertfește.

Da, mireasma jertfei sfinte până-n cer s-a înălțat,
Și de-acest miros, El, Domnul, mult în Duh S-a bucurat.
Nu va mai lovi pământul și nici nu-l va blestema,
Sub bagheta Sa cerească vremea va continua:

Va fi frig, dar și căldură, va fi iarnă, dar și vară,
Să muncească omul nostru chiar din zori și până-n seară.
Semănatul, seceratul vor continua să fie;
Oamenii cei foarte harnici să muncească pe câmpie.

Pentru binecuvântarea omului de la-nceput
Va fi zi, și va fi noapte, cum Stăpânul său a vrut.
Dar în toată viața noastră, cât pe lume mai trăim,
Noi să nu uităm vreodată Domnului să-I mulțumim.