POPORUL MEU

POPORUL MEU

Nu-s poporul Meu aceia
Ce nu au în piept scânteia
Dragostei nemuritoare
Ce lucrează îndurare.

Nu-s poporul Meu în lume
Cei ce-aleargă dup-un nume,
Care să le-aducă slavă
Trecătoare şi bolnavă.

Ei sunt slabi şi n-au putere
Dar gonesc după himere.
Fac cu moartea legăminte
Doar cel rău le e părinte.

Şi se-mbată-apoi cu gândul,
Zile, luni şi ani de-a rândul,
Prin ştiinţa lor dibace
Că sunt tari şi plini de pace ….

Cei ce stau fără de grijă
Se tot uită în oglindă.
În Sionul slavei Mele
Ei pândesc doar sori şi stele.

Nu au grijă de orfan.
Zace grâul copt în lan.
Însă ei, secerătorii,
Încă mai scrutează norii.

Cei ce nu au jug şi cruce
Şi nici Duh spre a-i conduce
Nu vor merge în lumină
Înspre Patria divină.

(Dar umblând în curăţie,
Plini de har şi bucurie,
Cu podoabe de Mireasă
Care poartă chiparoasă,

Şi în gând şi în simţire
Pentru-al veşniciei Mire,
Noi vom fi ca o Cetate,
Ca o Stea printre surate.)

Nu-i poporul Meu mulţimea
Care vrea doar pâini şi peşte,
Ce pândeşte înălţimea
Şi a cărui foame creşte

După lucruri trecătoare
Fără gust, fără valoare.
Dar ai Mei sunt ucenicii
Smulşi din patimi şi din vicii

Ce-au rămas în încercare
Tot cu Mine pe cărare,
Răstigniţi faţă de lume
Şi călcând pe val, în spume.

Chipul Meu se oglindeşte
Într-o floare care creşte
Şi zâmbeşte bucuroasă
Pentru-a Cerului Mireasă.



***********