text Poezii crestine

Popas în anii de demult

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nicholas Dinu
Când m-am născut la Murfatlar
Era închisă Primăria.
Culeasă, stoarsă de nectar
Şi vestejită podgoria.

Era de Sfântu Nicolae
O mie nouăsute cinze'şi trei.
Duminica, o zi cu ploaie,
Cu zloată, frig şi ceai de tei.

Părinţii mei, la felinar,
Au vrut s-aprindă bucuria
Şi-n neatenţie, ca dar,
Mi-au pus în suflet poezia!

M-au dus acas' la Siminoc
Pe drumul noroios şi greu
Şi-au zis: "să fie cu noroc",
Căci nu ştiau de Dumnezeu.

Abia după vreo doi, trei ani
Veni în sat misionarul
Vestind pe Domnul la ţărani
Dulcind cu Biblia amarul.

Şi Harul Domnului Isus
A adăstat ca ciocârlia
Şi-n casa noastră şi-a adus
Cu Prinţul păcii cununia...

Eram copil şi-ades citeam
Poemele lui Eminescu
Dar din Cuvânt când mă hrăneam
Creştea spre viaţă sufletescu.

Între copii eram pitic.
Păr ciufulit, piele şi os!
Şi mama-mi da, a creşte-un pic
Câte-un medicament Sandoz.

La şcoală toţi învăţătorii
Din plumburiul Siminoc
Ne obligau ca ursitorii
La "A lu' Nelu, hai la joc!"

Dar noi eram copii de-o altă
Orientare şi destin
Cu o chemare mai înaltă
Slujind Părintelui divin.

Copilăria mi-a rămas
Înscrisă-n mine cu priboi
De fier. Ce scurt popas!
Ce dulce cântec de oboi!

Am învăţat Credeul sfânt
La mica noastră Adunare
Să-l am ca salbă pe pământ
Călătorind în lumea mare.

Acolo, agăţat de suflet,
S-a rătăcit un tainic dor:
De-al arăta-n al vieţii umblet
Pe Dumnezeul Salvator.

Pe drumul prăfuit şi nins
De zarzăre şi corcoduşe
Adesea predicam aprins
La miei şi capre jucăuşe.

Le povesteam de blândul Miel
Din pajişti străvezii, albastre
Ce-a poposit în Israel
La începutul erei noastre.

Cum pentru noi a fost răpus
De haitele de lupi flămânde
Şi-a fost legat, şi-a fost străpuns
De mâini fratidice şi crude!

Iar bietele-ascultau uimite
Şi behăiau pe limba lor.
Erau şi ele pricăjite
Şi-aveau nevoie de-un păstor.

De-atunci mi s-a deschis o rană
În pieptul mic şi căldişor
Să-ndrum pe cei lipsiţi spre Hrană,
Spre plinul, veşnicul Izvor...

Când de la casa părintească
M-am rupt să-nfrunt vremelnicia
N-am luat cu mine fir de iască
Doar Biblia şi poezia.

Cuvântul Sfânt mi-a fost mereu
Sursa belşugului de Pâine,
Lumină, Far din Dumnezeu
Pe marea vieţii cu suspine.

El m-a călăuzit prin foc,
Prin ape tulburi şi murdare
Călătorind din loc în loc
Spre-a infinitului hotare.

Iar poezia, zurgălău
În sufletu-mi udat de zbucium;
O floare rară din Ceahlău
Ivită-n lacrimă de bucium.

Un râu din Sarmisegetuza
Cu limpezimi atemporale
Această avalanşă, muza,
Curgând ca Dunărea la vale...

Şi azi, când fac acest popas
Pe malul clipei de demult,
Parc-aş dori încă un ceas
Copilăria s-o sărut.

Dar mă îndrept ireversibil
Spre mâinele cu trandafiri!
Curând voi vântura sensibil
Povestea unei noi iubiri...


20.sept.2006
Atlanta





Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>