Pomul din grădina sfântă

Pomule tu în grădina, Celui sfânt ai fost sădit,
Ți-a fost întărită ție, rădăcina în pământ,
Când erai flămând întruna, hrană sfântă El ți-a dat,
Și în vremuri secetoase, ploaia vie te-a udat.

Când vre-o ramură din tine, se usca încetișor,
Cu balsam de vindecare, Domnu-o atingea ușor,
Când erai mâncat de păsări, El deasupra ta a stat,
Așteptând să vină vremea, să rodești un rod curat.

Dar atunci când veni vremea, pomule ce ai făcut,
Când bătea ploaia și vântul, de ce timpul l-ai pierdut,
De ce l-ai lăsat să treacă, fără ca să fii rodit,
Când tu în acea grădină, pomule-ai fost îngrijit.

Ramurile înverzite, tu în jos le-ai aplecat,
Chear atunci când Grădinarul, rod din tine-a așteptat,
Ai lăsat să cadă frunza, fluturată de un vânt,
Pomule... dar Grădinarul, El nu te-a văzut luptând.

De-ai ști truda cea depusă, până când ai înverzit,
Ai lupta sub nori de ploaie, ca să fii un pom rodit,
Ramurile înălțate, înspre cer ar sta mereu,
Pomule, căci tu-n grădin-ai fost sădit de Dumnezeu.

Ai de grijă, căci cuvântul el vorbește de-un măslin,
Ce nicicând el în grădină, nu a fost vre-o dată plin,
De ești măr, rodește mere, de ești păr, pere să-i dai,
Să nu spună Grădinarul... trebuie ca să îl tai.

Pomule de vei rămâne, trunchi tu în grădina Sa,
Să mai dai tu rod vre-o dată, ooo... nicicând nu vei putea,
Căci un trunchi el trunchi rămâne, unul care putrezește,
Și ce-i putred, tu ascultă, niciodată nu-nverzește.