text Poezii crestine

POEMUL TINERETII

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: G. L. BLANARU

POEMUL TINEREŢII

Aş dori să-ntorc şi timpul înspre-al tinereţii vreme,
Ca să-L cânt cu drag pe Domnul în octave şi poeme.
Şi aşa cu reverenţă să-nalţ ode, melodii,
Care vor vibra sublim în frumoase rapsodii.

Inima de dor să-mi cânte tot poemul pentru El,
Ca şi viată-ntreagă-mi fie o comoară din Betel.
Să-mi glorific Salvatorul înălţându-I stihuri sfinte,
Pentr-ai dedica ofrande dintr-o dragoste fierbinte.

Domnului, ce stă în slavă, eu îi cânt melodios,
Şi-I compun poeme sfinte într-un duh elogios;
În Isus mi-am găsit rostul din întregul lui răspuns,
El fiindu-mi revelat pe Golgota sus străpuns.

Lui adânc mă-nchin solemn cu aleasă preţuire,
Pentru tot ce El îmi dă să păşesc în nemurire.
Din iubire fără seamăn El pe cruce-a fost urcat,
De aceea vreau să-I cânt în sonet versificat.

Astfel, construiesc din rime, aşezând cuvinte-n vers,
Fiindcă ştiu că e Stăpânul pe întregul Univers.
Şi acum ce vârsta-mi tinde spre-nserarea-n timp a vieţii,
Liniştit eu stau şi-I cant, tot poemul tinereţii.
Amin.



Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Iisus în drumul de la Ierusalim la Emaus!...
Iisus în drumul de la Ierusalim spre Emaus! ...Mergeau spre Emaus, doi ucenici ai SăiȘi erau abătuți și despre, El vorbeauDomnul i-a ajuns și mergea cu ei,Însă le-a-nchis ochii și nu-l cunoșteau! ! .... Citeste mai mult >>
Gând pentru țară
Un gând de seară,Din departe, mea țară,Ce azi e în derivă,Condusă de un om ce se crede „divă”.Mulți îl laudă, îl aclama,Se mai și închină,Merg pe la moaște,Să se mai roage.Dar vai, amar au să plângă,C... Citeste mai mult >>
De ar fi să pierd totul
De mi-ar fi crucea prea grea,Eu nu am să dau din ea.De mi-ar fi durerea prea mare,Eu am să am răbdare.De ar fi să pierd totul,Nu am să înjur pe Mântuitorul.De mi-ar fi prea greu pe cale,Nu am să mă în... Citeste mai mult >>
Înțelege Glasul Sfânt!
`Înțelege Glasul Sfânt! `Oare, n-auzi tu Glasul cel Dulce?Care Pacea îți aduce?Atunci când treci prin încercare.Tot la Domnul ai Salvare!Oare cât va mai răbda!Indiferența mea și-a ta?Oare câte vremi v... Citeste mai mult >>
Așa datori
Așa datoriMulțumim de-a Ta-ndurareȘi iubirea TaCăci zilnic, fără-ncetareVrei a ne-ndrumaSă trăim în ascultareDe al Tău CuvântS-avem binecuvântarePe acest pământ. Ce măreț, ce minunat Tu ne-ai binecuv... Citeste mai mult >>
”Să nu-ți faci chip ciolit nici vre -o asemănare...”
”Să nu-ți faci chip cioplit nici vre-o asemănare... ”Când închinare, numai Domnului, o datorăm,La ce se-nchin-acuma, lumea ne- ntrebăm,Din obiceiuri, care multe sunt, păgâneLa oasele umane-am ajuns să... Citeste mai mult >>
Răspunsul este Dumnezeu!
`Răspunsul este Dumnezeu! `Nu la tot ce ți se-ntâmplă, !Trebuie sã-ai un răspuns!Înțelege Voia Lui!Rămâi în Planul Domnului!Nu-ți compara valoarea ta.Cu nimic din lumea asta!Căci tot ce-a pus Isus în... Citeste mai mult >>
La miezul nopții!
La miezul nopțiiSe va auzi strigareaVeniți binecuvântații DomnuluiDe moșteniți ÎmpărățiaCare v-a fost pregătităÎncă de la întemeierea LumiiVeniți de stați la masa MeaÎmpreună cu mineȘi cu aleșii MeiVe... Citeste mai mult >>
Bogăția este roabă
Bogăția este roabăSufletului credincios.Dar, stăpână blestematăPeste-acel ce-i rău de plată,Peste-acel ce-i ticălos,Îngâmfat, necredincios.Fericit e cel ce știeFolosi avuția saCa să-și lărgească iubir... Citeste mai mult >>
Donau flori
Două flori, două miresmeDouă flori, două miresmeÎntr-o casă de ÎmpăratLa o nuntă ca în basme:O fată și un băiat.Ea, e-o floare de santalFragilă și parfumatăEl, un crin imperialDin grădina minunată.Dou... Citeste mai mult >>