Poemul mulţumirii

În Cartea Ta, Părinte, e-un cifru pentru mine,
Cu multă sârguinţă, încet l-am descifrat.
Şi-n clipa dezlegării, şuvoaie de lumine,
Cu gura lor de aur pe ochi m-au sărutat.

Zăceam în întuneric, necunoscând frumseţea
Atâtor strălucite şi tainice comori.
Seminţe de-Adevăr îşi etalau nobleţea,
Eu însă-aveam pe pleoape ai necredinţei nori.

Până-ntr-o zi când cerul, cu inima-n Golgota,
Şi-a aplecat spre mine noianu-i de lumini.
Şi-o sfântă simfonie, descătușându-și nota,
Mi-a aşezat în suflet miresme dulci de crini.

Am înţeles în lacrimi, cu câtă-nfrigurare
M-ai căutat şi preţul plătit în locul meu!
C-ai vrut iertarea Ta, cea făr' asemănare,
Să-mi dai, şi să mă faci copil de Dumnezeu!

Iar în alaiul mare al razelor divine,
Dumnezeieşti minuni mi le-ai legat mănunchi.
În dragoste scăldate, dorind să Ţi se-nchine,
Mi-s toate simţămintele, plecate în genunchi.

Îţi mulţumesc o, Tată, de harul Tău bogat,
Adânc şi generos izvor de apă vie;
De Duhul Tău cel Sfânt, Prieten minunat,
Ce viaţa mi-o-înnoiește şi sufletu-mi mângâie.

Îţi mulţumesc de Fiul pe care L-ai jertfit,
Să mă ridici la slava sfinţirii-I inerente.
Prin sângele-I curat deplin m-ai mântuit
Şi astăzi mă-mbăiezi în ploi efervescente.


Oct.20.2006